Analiza trimestrială realizată de Upply, Ti și IRU arată că atât tarifele de transport pentru curse spot, cât și cele pe bază de contract sunt mai mici decât în trimestrul anterior, cu 7,5%, respectiv 2,8%, până la 132,5, respectiv 127,2 puncte.
Este al doilea trimestru consecutiv de scădere pentru tarifele curselor spot, ceea ce reprezintă o schimbare semnificativă de la debutul pandemiei de Covid. În plus, indicele spot a scăzut sub nivelul din al doilea trimestru din 2022, moment în care a devenit clară pentru prima dată creșterea costurilor în urma invaziei Ucrainei. În ciuda acestui fapt, tarifele spot rămân mai mari cu 8,9% față de cele din perioada similară a lui 2022.
În cazul tarifelor de transport pe bază de contract este prima scădere din șase trimestre, dar față de perioada similară din 2022 este în continuare o creștere, cu 10,7.
Asta în condițiile în care prețurile carburanților au fost cu 9% mai mici în ultimul trimestru din 2022, iar deficitul de șoferi este acum de 9% din posturi neocupate, mai mic puțin decât cei 10% din 2022. În condițiile în care volumele scad și capacitatea de transport disponibilă se va îmbunătăți, tendința descendentă a tarifelor probabil va continua în 2023, estimează analiștii Upply, Ti și IRU, dar ele vor rămâne ridicate în comparație cu mediile istorice de până acum, pe fondul presiunii pe partea de aprovizionare. Iar spre sfârșitul anului se preconizează că volumele vor începe să se redreseze, aplicând din nou o presiune ascendentă asupra prețurilor de transport.