
În luna mai 2023 înmatriculările de autoturisme noi au crescut în Uniunea Europeană cu 18,5% (față de mai 2022, atingându-se un nivel de 938950 unități). Cu toate acestea, rezultatele consolidate în perioada ianuarie – mai 2023 sunt în creștere cu 18% comparativ cu aceeași perioadă din 2022, totalizând 4.393.951 de autoturisme înmatriculate. Astfel, din cele aproape 4,4 milioane de vehicule înmatriculate în UE, 545.441 de unități sunt full electrice și 1.421.492 de unități sunt autoturisme cu propulsie hibridă
Au fost înregistrate creșteri ale înmatriculărilor de autoturisme noi, față de perioada ianuarie – mai 2022 în Spania (26,9%), Italia (26,1%), Franța (16,3%), în timp ce Germania a înregistrat o creștere de doar 10,2%. România se situează pe poziția 14 în UE, cu un volum de 60.472 de autoturisme noi înmatriculate, înregistrând o creștere de +26,9% comparativ cu anul 2022. Dintre acestea, autovehiculele full electrice au totalizat doar 5.423 de unități, în timp ce autoturismele cu propulsie hibridă au atins o valoare de 16.835 de unități.
În ceea ce privește constructorii de automobile, cele mai multe autoturisme noi înmatriculate în total în Europa sunt reprezentate de grupul VW cu 1.374.738 unități, în creștere cu 24,9%, urmate de grupul STELANTIS cu 935.080 unități, în creștere cu 7,2% și de Grupul Renault cu 515.340 unități, în creștere cu 30,8% (din care DACIA a înregistrat 239.514 unități, o creștere de 42,9% față de perioada ianuarie – mai 2022), autoturismele marca Ford totalizând 516.614 de unități noi înmatriculate, în creștere cu 2,1% față de perioada similară din 2022. Situația detaliata poate fi descărcată accesând link-ul următor: PRPC_2305_FINAL