Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Polonia a egalat Germania ca număr de transportatori mari

Într-un raport al Asociației poloneze de transport și logistică TLP se arată că în 2022 piața din această țară s-a consolidat, existând 127.102 companii implicate în transportul rutier de mărfuri și servicii conexe transportului, dintre care 44,5% se ocupă doar de transport. Cele mai multe sunt microîntreprinderi. Peste 40.000 de firme poloneze de transport au licență comunitară.

O tendință importantă pe piață este consolidarea, creșterea importanței companiilor medii și mari în detrimentul microîntreprinderilor care în trecut reprezentau mai mult de jumătate din veniturile totale din transport și două treimi din locurile de muncă, iar acum au ajuns la o treime în ceea ce privește veniturile.

Pentru prima dată în Polonia, în 2022 există peste 100 de companii de transport rutier care pot fi clasificate ca întreprinderi mari, cu cel puțin 250 de angajați, după ce în cei cinci ani de dinainte de 2021 numărul acestora a crescut de la 70 la 115. Astfel, Polonia a ajuns din urmă Germania, unde în 2022 existau 116 întreprinderi mari, față de circa 150 în Franța, puțin peste 60 în Italia și circa 50 în Olanda.

Mai există o singură altă industrie în Polonia în care companiile mari sunt atât de numeroase – cea a procesării de produse din plastic, cu 151 de companii mari – și doar alte două industrii în care numărul companiilor mari depășește 100 – producția de piese auto și producția de mobilier. Astfel, transportul este una dintre puținele industrii în care organizațiile mari se dezvoltă pe scară largă, ceea ce poate fi un pilon important al economiei poloneze în ceea ce privește construirea competențelor de management.

În plus, așa cum remarcă directorul Spotdata, care a realizat acest studiu la cererea TLP, performanța ridicată le permite companiilor mari să fie mai bine echipate pentru a face față provocărilor tehnologice, de reglementare și celor legate de volatilitatea macroeconomică mare. Ca să nu mai vorbim de faptul că productivitatea muncii, măsurată prin valoarea adăugată per angajat, este cu 200% mai mare în întreprinderile mari decât în cele mici.

Articole similare

Ad