Într-un comunicat de presă emis de Consiliul Investitorilor Străini (FIC), este susținută nevoia de reformă a sistemului fiscal, însă aceasta trebuie analizată din punct de vedere al sustenabilității pe termen mediu și lung și prin consultarea prealabilă cu mediul de afaceri.
Europa se află într-un context macroeconomic dificil care a dus la încetinirea economiilor mai multor țări, iar altele au înregistrat chiar contracții în prima jumătate a anului, așa cum este cazul Germaniei sau Olandei, parteneri comerciali importanți ai României, dar și a altor state din SEE precum Polonia, Ungaria și Cehia.
Încetinirea economiei la nivel european se reflectă și în cele mai recente date transmise de BNR referitoare la ISD, ce relevă că investițiile străine directe în România au scăzut cu 13% în prima jumătate a anului 2023 comparativ cu 2022. Stabilitatea și predictibilitatea cadrului fiscal sunt criterii vitale pentru investițiile private, așa cum reiese din analizele periodice ale FIC în ceea ce privește percepția marilor investitori asupra economiei din România.
În acest context macroeconomic este necesar ca Guvernul să implementeze măsuri durabile pentru buget și economie, ce vizează asigurarea echității fiscale, îmbunătățirea colectării, ajustarea dezechlibrelor și reducerea zonelor gri și stimularea investițiilor private ce reprezintă o soluție pentru a stabiliza și a crește constant economia. Totodată, trebuie evitate acele măsuri care pot duce la blocarea economiei prin descurajarea investițiilor sau prin împovărarea cetățenilor prin suprainflație. FIC reiterează că este necesar ca România să aibă o abordare holistică a cadrului fiscal, a politicilor fiscal-bugetare, a administrării fiscale și a politicilor de salarizare.
Mediul de afaceri este motorul economiei și principalul contribuitor la bugetul de stat, astfel considerăm că toate deciziile cu impact economic și fiscal ar trebui luate prin consultarea mediului privat și fundamentate prin studii și analize care pot estima impactul pe termen scurt, dar și lung. Recent vehiculata varianta de impozitare a cifrei de afaceri poate genera din punct de vedere economic probleme de transparență, firmele fiind tratate diferit în funcție de structura lor. Un astfel de impozit creează condiții de concurență inegale în rândul producătorilor competitivi de bunuri similare. Și de asemenea, un astfel de impozit minim stabilit prin raportare la cifra de afaceri ar încalca și principiul capacității contributive și nu poate fi considerat, sub nici un aspect, ca asigurând proporționalitatea și caracterul rezonabil al sarcinii fiscale. Marii investitori atrag atenția că introducerea impozitării unui procent din cifra de afaceri poate duce la încetinirea sau chiar contractarea economiei României prin descurajarea principalilor contribuabili la bugetul de stat și în același timp, la periclitarea competitivității țării de a atrage investiții noi în raport cu alte state din zonă.
Membrii FIC rămân în continuare la dispoziția Guvernului pentru consultări asupra direcțiilor strategice, pentru consolidarea sistemului fiscal și pentru asigurarea predictibilității ca element central pentru stimularea investițiilor în România. Consultarea cu mediul privat poate conduce la identificarea celor mai optime soluții pentru bugetul de stat și economia reală.