În prezent sunt în curs de desfășurate noile runde de negocieri privind contractele de transport maritim de containere pe 2024, în condițiile unei piețe total diferite de cea din perioada similară a lui 2022, așa cum subliniază o analiză a Upply (Changed conditions for 2024 container contract negotiating round (upply.com)).
În toamna anului trecut tarifele de transport maritim de marfă începuseră deja să scadă, dar amploarea și viteza scăderii de atunci încoace au fost o mare surpriză. Iar redresarea economică despre care vorbeau unele instituții nu a avut loc în 2023 și în plus inflația și condițiile mai dificile de creditare au afectat cererea atât din partea populației, cât și a companiilor. În aceste condiții, și perspectivele pentru 2024 rămân sumbre.
Dacă volumele TEU pentru o anumită perioadă nu sunt în conformitate cu previziunile, companiile de transport maritim vor considera că au dreptul să-și modifice serviciile și tarifele. Și, consideră analiștii Upply, pe o piață care și-a pierdut în mare parte direcția, există un risc real de divizare între expeditorii care cumpără doar pe bază de preț și cei care caută calitatea serviciilor și o bună performanță ecologică. De aceea expeditorii ar trebui să fie foarte atenți la strategia de achiziție a transportului pe care o adoptă, astfel încât să se poziționeze avantajos față de companiile maritime atunci când încheie contracte pe termen lung – mai ales pe un an.