La Grand Hotel Italia (Cluj-Napoca) se desfășoară azi, de la 13.30, Gala Tranzit dedicată transportului de persoane.
Ca de obicei, panelurile de discuție vizează cele mai importante probleme ale momentului, printre care noutățile privind Codul Fiscal și condițiile de raportare fiscală pentru agenții economici, modul în care se tratează fiscal detașarea transnațională la transportul de pasageri și care sunt condițiile de acordare a diurnelor pentru șoferi, impactul introducerii standardului Euro 7 asupra pieței de autobuze și autocare, atribuirea programului de transport judeţean și liberalizarea transportului imterjudețean.
În parcarea hotelului sunt expuse cele mai noi modele de autobuze și autocare, unele venite direct după Busworld, cel mai mare târg de profil din Europa.
Gala se încheie cu ceremonia de premiere a celor mai eficienţi operatori de transport de persoane din 2022 – finaliştii sunt, ca de obicei, 10 firme de transport privat şi 5 operatori urbani.