- Foto: Sameday
Sameday, compania de curierat care a introdus livrarea la easybox în România, a raportat rezultate remarcabile în campania de Black Friday 2023, livrând peste 4,1 milioane de colete în perioada 10-22 noiembrie. Cu un accent pe tehnologie și îmbunătățirea experienței consumatorilor, compania a înregistrat peste 550.000 de comenzi în cea mai aglomerată zi pe 13 noiembrie.
Investițiile semnificative în dezvoltarea ecosistemului tehnologic, creșterea capacității operaționale, extinderea internațională și dezvoltarea rețelei easybox au contribuit la aceste performanțe, implicând o investiție totală de peste 120 de milioane de euro în ultimii ani.
„Pentru noi, Black Friday este ca un examen, unul pentru care ne pregătim din timp și pe care ne bucurăm că îl trecem cu brio an de an. Rezultatele din 2023 reconfirmă angajamentul nostru față de clienți, prin inovare și eficiență, oferind servicii de livrare de calitate, într-un mediu comercial în continuă schimbare. Suntem recunoscători partenerilor pentru încrederea acordată și promitem să continuăm investițiile în tehnologie și servicii, pentru a oferi o experiență de livrare rapidă, eficientă și convenabilă și în viitor.”,
a declarat Lucian Baltaru, CEO Sameday Group.
Sameday și-a consolidat poziția sa ca partener de încredere prin expansiunea sa în Bulgaria și Ungaria, livrând peste 200.000 de colete cu succes către cele două țări vecine. Această expansiune susține creșterea partenerilor din România în contextul pieței europene în continuă evoluție, dincolo de granițele țării prin livrări transfrontaliere rapide și fiabile.
Cumpărătorii au optat mai mult pentru rețeaua easybox în perioada 10-22 noiembrie, marcând o creștere de peste 30%, față de aceeași perioadă a anului anterior, cu aproximativ 2,5 milioane de colete livrate. Dintre acestea, circa 335.000 de comenzi au fost livrate numai în ziua de 10 noiembrie.
Peste 65% dintre colete au avut drept destinație unul dintre cele peste 3.900 de easybox-uri din România, cu un timp mediu de staționare de aproximativ 4 ore, cea mai rapidă ridicare înregistrând doar câteva secunde. Clienții care au ridicat coletul în mai puțin de două ore de la confirmarea încărcării comenzii au avut șansa de a câștiga un iPhone 15, atrăgând peste 200.000 de participanți în concurs în intervalul 10-22 noiembrie. Primul weekend după Black Friday, 11-12 noiembrie, a reprezentat vârful înscrierilor în concurs, ajungând la un număr de 42.591 în două zile.
Bucureștenii rămân în topul celor mai activi cumpărători online
Bucureștiul a condus în numărul de comenzi, cu peste 1,2 milioane de livrări, fiind urmat de Cluj-Napoca, Iași, Timișoara și Brașov. Cele mai mari volume de vânzări au fost înregistrate în categoriile Fashion, Îngrijire personală și Cosmetică, iar apoi în sectoarele IT&C, Jocuri, Cărți și Birotică. Pentru a gestiona cu succes volumul mare de comenzi, Sameday a implementat măsuri, precum creșterea personalului în depozite cu 45%, suplimentarea curierilor cu aproximativ 22% și extinderea flotei de camioane pentru transportul coletelor în țară, de la 150 la 215 tiruri.
În plus, clienții au beneficiat de o experiență de utilizator îmbunătățită prin aplicația Sameday APP, care a ajuns la 500.000 de utilizatori în primele două luni de la lansare, și asistentul virtual SAMY ce oferă clienților asistență non-stop. Aceste rezultate reflectă angajamentul continuu al companiei de a oferi servicii de calitate, eficiente și inovatoare, menținându-se lider în industrie și continuând să-și ridice standardele serviciilor de curierat în România.