Delgaz Grid, compania membră a Grupului E.ON România, a încheiat proiectul de investiții finanțat din fonduri europene prin care a modernizat stațiile de transformare Huși, Stănilești, Vetrișoaia, Fălciu, Murgeni.
Proiectul a inclus înlocuirea echipamentelor de înaltă și medie tensiune, precum și crearea condițiilor necesare pentru integrarea în SCADA (control și achiziție de date la distanță) a celor cinci stații de transformare.
Fondurile provenite din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 au fost axate pe promovarea energiei curate și eficienței energetice în vederea susținerii unei economii cu emisii scăzute de carbon.
Valoarea totală a proiectului s-a ridicat la 37,2 milioane de lei din care 23 de milioane de lei din FEDR, 4 milioane de lei din Bugetul Național și 10,2 milioane de lei din contribuția Delgaz Grid.
Lucrările derulate în perioada 21.08.2019 – 31.12.2023 au avut ca principal obiectiv creșterea siguranței, reducerea întreruperilor și îmbunătățirea serviciului. De asemenea, îmbunătățirea serviciului de distribuție pentru peste 40.000 de clienți, alimentați din stațiile incluse în proiect.
Strategia Delgaz Grid, în contextul tranziției energetice către energia verde, reflectă integrarea rețelelor de energie tot mai inteligente pentru a genera cât mai multă energie din surse regenerabile.