Volvo Trucks introduce un nou motor de 17 litri poate, care poate dezvolta o putere maximă de până la 780 CP și un cuplu maxim de 3.800 Nm. Acesta este cel mai puternic motor de camion disponibil în industrie, având posibilitatea de a funcționa și cu biocombustibili.
Volvo Trucks introduce un nou motor de 17 litri pentru modelul FH16. Dezvoltat pentru cele mai solicitante activități de transport, noul motor este disponibil cu trei niveluri de putere: 600 CP (și cuplu maxim de 3000 Nm) , 700 CP (3400 Nm) și 780 CP (3800 Nm).
Noul motor face față cu ușurință celor mai complexe sarcini de transport, iar nivelurile mai mari de putere și cuplu se traduc în răspuns mai rapid al motorului, o mai bună manevrabilitate, productivitate maximă și eficiență sporită a consumului de combustibil.
Motorul D17 este echipat cu un singur turbocompresor eficient care mărește capacitatea de răspuns a motorului și îmbunătățește experiența de rulare. Designul inovator brevetat al pistonului ondulat Volvo optimizează arderea și reduce emisiile, în timp ce noul sistem de injecție asigură cea mai bună economie de combustibil, iar presiunea de comprimare crescută din cilindru asigură un nivel ridicat de putere.
Puterea de frânare a motorului pe întreaga gamă de turații a fost îmbunătățită mult, rezultând un răspuns remarcabil al motorului. Acest lucru permite schimbarea ultra rapidă a treptelor de viteză și are ca rezultat o uzură mai mică a plăcuțelor de frână și a frânelor cu disc, conducând la creșterea eficienței la coborârea pantei.
Noul motor D17 poate funcționa cu HVO (ulei vegetal hidrotratat) în toate variantele de putere. Versiunea de 700 CP este, de asemenea, certificată pentru a funcționa cu biodiesel 100% (B100). Cutia de viteze a fost actualizată pentru a face față cuplului de până la 3800 Nm, iar eficiența cutiei de viteze a fost îmbunătățită și mai mult pentru versiunile de 3000 Nm și 3400 Nm.
Vânzările pentru Volvo FH16 cu noul motor încep la jumătatea anului 2024. Începerea producției este programată în a doua jumătate a anului 2024 pentru piețele europene și Australia.