Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Un nou sistem de siguranță pentru a proteja bicicliștii și pietonii

În situații de trafic aglomerat, este dificil chiar și pentru cel mai experimentat șofer să perceapă totul în jurul autocamionului. Pentru a preveni situațiile stresante pentru șofer, Volvo Trucks oferă noul său sistem de siguranță. Cu ajutorul unui radar dublu amplasat pe fiecare parte a autocamionului, sistemul detectează momentul în care alți participanți la trafic, de exemplu bicicliști, intră în zona de risc.

„Un accident se poate întâmpla într-o fracțiune de secundă. Cercetările noastre extinse privind accidentele se bazează pe zeci de ani de studiu al situațiilor din viața reală, iar acest nou sistem de siguranță îl ajută pe șofer să prevină eventualele coliziuni”, spune Anna Wrige Berling, director pentru siguranța traficului și a produselor la Volvo Trucks.

Atunci când cineva se află în zona unghiului mort, sistemul, denumit Side Collision Avoidance Support, informează șoferul prin intermediul unei lumini roșii pe oglinda laterală relevantă. Dacă șoferul indică schimbarea benzii de rulare prin intermediul semnalizatorului de viraj, lumina roșie începe să clipească și un sunet de avertizare este emis din partea în care se află potențiala coliziune. Șoferul este alertat și poate frâna autocamionul, permițând, de exemplu, trecerea unui biciclist.

„La Volvo Trucks, viziunea noastră pe termen lung este zero accidente, iar siguranța se află în centrul a tot ceea ce facem. Acest nou sistem este un alt exemplu al eforturilor noastre de a atinge aceste obiective”, conchide Anna Wrige.

Noul sistem va fi disponibil la nivel global pe Volvo FH, FM și FMX cu motorizare diesel, pe gaz și electrică, începând cu luna septembrie a acestui an. Modelele Volvo FL și FE vor primi noul sistem de siguranță în 2023.

Articole similare

Ad