Bright Spaces se lansează pe o nouă verticală din domeniul imobiliar, cu soluția sa de vizualizare online 3D a spațiilor industriale. Compania de tehnologie lucrează deja cu dezvoltatori din domeniul rezidențial și comercial – spații de birouri, co-working, companii de fit-out și arhitectură, la nivel european Intrarea în sectorul logistic reprezintă un pas important în digitalizarea proceselor comerciale imobiliare și în standardizarea prezentării în 3D a tuturor tipurilor de spații.
ELI Parks este primul partener pentru care este implementată această platformă. Dezvoltatorul oferă o rețea extinsă de parcuri industriale de clasă A în 5 orașe din România și pachete complete de servicii de producție și depozitare. Inovația și adoptarea unor practici de lucru sustenabile și eficiente fac parte din principiile ELI Parks, ceea ce a determinat dezvoltatorul să digitalizeze procesele de prezentare a spațiilor sale.
Potențialii clienți ai parcurilor ELI Parks din București, Ploiești, Bacău, Iași și Oradea pot explora acum toate proiectele și caracteristicile acestora online, în 3D. Platforma este ușor de accesat pentru oricine cu conexiune la internet, de pe orice dispozitiv, și include și informații despre: locație, accesibilitate, specificații tehnice standard și vizualizare 3D în detaliu a proiectelor.
Implementarea unei astfel de soluții nu necesită prezența fizică a arhitecților sau specialiștilor Bright Spaces, care au nevoie doar de informații deja existente din procesul de proiectare și construcție a spațiilor respective.
“Într-o lume a schimbărilor rapide, ELI Parks rămâne un pionier al inovației în domeniul logistic și industrial. Parteneriatul nostru cu Bright Spaces este un pas semnificativ către digitalizarea proceselor companiei, aducând o nouă dimensiune în prezentarea spațiilor noastre. Inovăm pentru a oferi clienților noștri o experiență avansată și pentru a consolida poziția noastră în piața logistică din România.”, spune Andrei Jerca, Managing Director ELI Parks.
“ELI Parks își consolidează angajamentul față de inovație prin adoptarea platformei Bright Spaces pentru portofoliul nostru. Prin digitalizare și inovație, ELI Parks continuă să definească viitorul logisticii în România și să ofere clienților noștri o experiență digitală complexă.”, adaugă Oana Stupinean, Marketing & Leasing Manager ELI Parks.
“Suntem într-o evoluție constantă a produsului nostru, pe care îl adaptăm pentru fiecare verticală a domeniului imobiliar. Vedem o creștere a pieței logistice și credem că o abordare digitală ușor de implementat și folosit va fi nelipsită din strategia oricărui jucător puternic, precum ELI Parks. Începem anul cu un proiect important pentru noi și partenerii noștri și plănuim să ne extindem portofoliul de clienți din acest sector, atât la nivel național, cât și global.” – Bogdan Nicoară, CEO & Co-fondator Bright Spaces. Folosirea tehnologiei Bright Spaces permite prezentarea atât a proiectelor finalizate, cât și a celor în fază de proiectare sau construcție, cu toate beneficiile aferente. Procesele de închiriere și promovare a spațiilor sunt simplificate prin digitalizare, iar clienții pot lua decizii mai rapide, bine informate și independente de locația în care se află, toate detaliile fiind disponibile la un click distanță.