Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Sixense România a înregistrat o creștere de 50% a cifrei de afaceri pentru 2023

  • Foto: Sixense România

Sixense România, o companie specializată în soluții de monitorizare a comportării construcțiilor în timp, a înregistrat la finalul anului trecut o creștere a cifrei de afaceri, estimată la 1,4 milioane de euro, ceea ce reprezintă aproximativ 50% față de anul precedent.

Această expansiune s-a produs în condiții de profitabilitate, consolidând poziția companiei Sixense aflată pe piața locală de 13 ani.

Sixense România s-a implicat anul trecut în diverse tipuri de proiecte, gestionând activitatea de monitorizare geotehnică și structurală pentru o serie de proiecte de infrastructură critică. De asemenea, compania a efectuat peste 50 de lucrări de încercare cu probe pentru testarea siguranței structurale a mai multor poduri din țară.

În urma extinderii activităților, Sixense România a obținut acreditarea ca laborator de analize și încercări în construcții din partea Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC). Acest aspect a contribuit semnificativ la dezvoltarea business-ului în anul precedent. Acreditarea permite companiei să efectueze lucrări de încercare cu probe în proiectele de poduri, facilitând testarea siguranței și rezistenței acestora înainte de darea în folosință.

În anul 2023, Sixense România a intrat și pe segmente noi de piață, inclusiv monitorizarea comportamentului în timp a mijloacelor publicitare. Echipa companiei s-a dublat, ajungând în prezent la peste 20 de specialiști.

„Anul 2023 a fost un an bun pentru noi, ca echipă. Pe lângă toate reușitele de dezvoltare și financiare pe care ni le-a adus, vreau să menționez că un singur lucru rămâne neschimbat în ceea ce ne privește – și este cu siguranță un factor care susține creșterea noastră continuă, într-un ritm sănătos: este vorba despre calitatea serviciilor noastre. Indiferent de volume sau de cifre, menținerea unor standarde ridicate de calitate este și va fi prioritatea noastră și de acum înainte, mai ales într-o industrie ca cea în care activăm, în care, din păcate, lucrurile nu se fac întotdeauna ca la carte sau având cu adevărat expertiza necesară în acest sens.”,

a declarat Mariana Garștea, Director General Sixense România.

Anul trecut, Sixense România a raportat că 60% din totalul afacerilor sale au provenit din proiecte publice, în special din domeniul infrastructurii de transport, în timp ce 40% au fost din proiecte private, inclusiv construcții civile în categoriile office, retail sau industrial.

Referitor la tipologia de servicii, compania a obținut 80% din cifra de afaceri din lucrări de monitorizare geotehnică și structurală, iar 20% din încercări statice și dinamice ale proiectelor de poduri. De asemenea, 35% din lucrările de monitorizare geotehnică și structurală au implicat soluții digitale, reprezentând o inovație semnificativă pentru industria locală.

„Mă bucur să văd o deschidere din ce în ce mai mare către soluții digitale pentru urmărirea comportării construcțiilor în timp, ceea ce ne permite să monitorizăm în timp real proiecte de importanță critică. Este vorba, de obicei, despre proiecte de infrastructură, unde gradul de risc este foarte ridicat. Ca urmare, este nevoie de soluții care să le permită autorităților și factorilor de decizie să primească alerte în timp real, să știe în orice moment care este starea proiectului sau ce pericole amenință o anumită structură. Totul, cu scopul de a interveni proactiv și de a împiedica orice fel de accidente care pot să ducă la degradarea sau prăbușirea structurii, respectiv la afectarea comunității din jurul ei.”,

a adăugat Mariana Garștea.

Sixense România a fost implicată în numeroase proiecte publice anul trecut, majoritatea provenind din vestul țării și din apropierea Capitalei. În privința proiectelor private, acestea au acoperit orașele mari din România, precum București, Cluj, Timișoara sau Constanța. Printre proiectele publice importante din portofoliul companiei se numără monitorizarea Lot 3 Autostrada Lugoj-Deva, monitorizarea sălii laser de la Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics Center (Centrul de Cercetare ELI-NP) în București-Măgurele, instrumentarea pentru monitorizarea în timp real a unei pasarele din Oradea, încercarea cu probe a Podului suspendat de peste Dunăre din Brăila și altele.

În 2024, Sixense România își propune o creștere a business-ului cu 20%, concentrându-se pe formarea continuă și pregătirea tehnică a echipei de specialiști. Cu toate că desfășoară activități în București, Cluj și Iași, Sixense poate deservi proiecte în întreaga țară. De asemenea, ca membru co-fondator al Asociației Profesionale de Monitorizare Geotehnică și Structurală (APMGS), compania deține singurul laborator autorizat de analize și încercări în construcții din România dedicat exclusiv monitorizării geotehnice și structurale, menținându-și angajamentul pentru excelență în domeniu.

Articole similare

Ad