Deși în discuțiile purtate de reprezentanții transportatorilor cu ASF și BAAR s-a insistat în mai multe rânduri asupra nevoii de flexibilitate în ceea ce privește perioada de valabilitate a poliței RCA și a opțiunilor de suspendare a acesteia atunci când vehiculul nu este utilizat, în amendamentele depuse de către Autoritate la proiectul de modificare a legii RCA se prevede ca perioada de timp pentru care se poate încheia un contract RCA să fie de trei, șase sau 12 luni. Dispare, așadar, polița cu valabilitate de o lună, deși sunt multe situații punctuale când un RCA pe 30 de zile este suficient. Pe de altă parte, nu este nicio clarificare în textul proiectului de act normativ cu privire la anomaliile de preț apărute la ofertare, în sensul în care asigurătorii să nu mai vândă RCA pe trei sau 6 luni la același preț cu RCA-ul pentru un an sau chiar la tarif mai mare, aşa cum atrage atenţia şi Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) printr-un comunicat de presă pe subiectul modificării legii RCA.
ASF mai propune ca asiguratul să își poată suspenda valabilitatea poliței de răspundere civilă pe o perioadă limitată de timp (între minimum o lună și până la maximum data expirării contractului RCA), dar doar dacă autovehiculul nu va fi staționat pe drumul public, iar în caz contrar asiguratul să fie chiar sancționat contravențional, în conformitate cu art. 37, alin. (9). Cu alte cuvinte, fără garaj sau curte privată, această „facilitate“ nu ar trebui să poată fi pusă în practică, opinează ASF.
Referitor la posibilitatea plății în rate a poliței RCA, Autoritatea a propus introducerea unui instrument de control pentru a garanta încasarea de către asigurători a ratelor lunare scadente și pentru evitarea creșterii riscului de neîncasare, cu impact direct asupra creșterii primelor viitoare. Este vorba, așadar, despre posibilitatea încheierii contractului RCA prin obținerea unui mandat de debitare directă a contului asiguratului. De asemenea, atunci când potențialul asigurat are obligații de plată restante din alte contracte de asigurare, asigurătorul RCA trebuie să aibă posibilitatea de a refuza ofertarea încheierii poliței RCA cu plata în rate. Practic, în situații justificate, asigurătorul vrea să se pună la adăpost în fața riscului de neplată, respectiv de fraudă.
Tot între amendamentele aduse de ASF se numără și reglementarea franșizei, stabilită în limita capacității de plată a asiguratului și aplicată la contractul RCA, în scopul reducerii primei de asigurare care este plătită la momentul încheierii poliței. Franșiza – care se introduce în contract la solicitarea asiguratului – se plătește asigurătorului numai după apariția unei daune și după ce asigurătorul a despăgubit persoana prejudiciată.
Pentru o evaluare mai bună a riscului în cazul asigurării de răspundere civilă, ASF propune includerea în contractul RCA a informațiilor legate de conducătorul auto – dacă sunt unul, doi sau mai mulți șoferi declarați ori dacă polița se încheie fără a declara alți conducători auto în afara proprietarului/utilizatorului. O practică similară este deja folosită cu succes în cazul închirierilor de mașini, unde tariful asigurării este mai mare dacă sunt mai mulți șoferi declarați.
„Autoritatea trebuie să fie trasă la răspundere pentru modul evident în care favorizează asigurătorii, prin modificările legislative propuse. Putem spune că 80% din propunerile actuale de modificare a legii nr. 132/2017 vor duce la creșterea prețurilor pentru polițele RCA cu 30-40%. Care va fi beneficiul asiguraților – aproape nouă milioane de plătitori captivi al legii 132? Toate aceste propuneri vin de la asigurători, care s-au străduit permanent în ultimii ani să le transforme în lege, cu ajutorul conducerii ASF. Scăderea claselor de bonus este visul lor de a ne arunca direct în malus, astfel încât să nu mai putem cere vreun bonus, care oricum nu ni s-a dat deloc în ultimii șapte ani“, a declarat Vasile Ștefănescu, președinte COTAR.
Mai multe asociațiile patronale din transporturi au adunat sugestii/puncte de vedere de la operatori, în vederea depunerii de amendamente la propunerea ASF. Lupta este însă departe de a se fi încheiat, pentru că, după cum se vede, chiar și atunci când părțile prezente la negociere au bătut palma pe un set de principii de bază, tot mai apar mici nuanțe care pot cântări greu în buzunarul asiguraților.