Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Jumătate din livrările de autobuze noi, „made in China”

Livrările de autobuze și autocare noi din perioada ianuarie-martie 2024 le-au depășit cu aproape 39% pe cele din primul trimestru al anului trecut, ajungând la 254 de unități. Desigur, deși am văzut și câteva autocare noi înmatriculate, volumele totale rămân direct dependente de livrările aferente licitațiilor de autobuze urbane, iar 100 de ZTE Granton au ajuns la începutul lui 2024 în Capitală. Au fost numeroase discuții în jurul faptului că un produs chinezesc a reușit să câștige la București, un oraș care s-a mândrit până acum doar cu vehicule europene, cu proceduri stricte de atribuire și caiete de sarcini profesioniste. Nu demult, STB avea în flotă 1.000 de autobuze Mercedes-Benz Citaro (și se mândreau și nemții cu asta). Din păcate, legislația prea permisivă – despre care am scris în nenumărate rânduri – lasă pe aproape oricine să participe la licitații, dacă are un produs electric. Nu am învățat nimic din experiența vesticilor, care au cumpărat autobuze chinezești și acum stau cu ele parcate la gard, din lipsa service-ului, a pieselor de schimb etc. Și uite așa a ajuns brand-ul ZTE (prescurtarea de la Zhongtong Bus) lider de piață în România în Q1 din 2024.

Poziția a doua în topul livrărilor este ocupată de Mercedes-Benz, cu 42 de unități, iar pe locul al treilea se află tot un brand chinezesc, King Long, cu 33 de autobuze. Așa că, dacă până recent mă puteam lăuda colegilor din presa internațională cu faptul că în România nu au „prins” produsele chinezești, acum nu mai e cazul.

Alți producători cu livrări de vehicule noi în Q1 sunt (în ordine) Solaris (20 de unități), Karsan (12), Otokar (5), Temsa (5), MAN (3) și Isuzu (3). Lor li se alătură carosierii români Pacific Tur și ATP, cu câte 8 autobuze M3, urmați de C&I (4), Aveuro (3) și Cento Bus (2).

Pentru prima dată în istoria statisticilor realizate pe baza datelor DRPCI, importurile de vehicule second-hand din Occident se situează sub livrările de mașini noi. Au fost doar 177 de înmatriculări, dintre care cele mai multe Setra (51 de unități), apoi Mercedes-Benz (38) și MAN (27). Separat, alte 250 de vehicule au fost tranzacționate pe piața internă, brandurile germane fiind preferate de către operatorii privați.

În ceea ce privește microbuzele, piața este dominată de carosierii locali. Înmatriculările de vehicule noi s-au ridicat la 253 de unități (+27% față de Q1 2023), lider de piață incontestabil fiind Minibus Luxury, din Galați, cu 92 de microbuze livrate în doar trei luni. 18 vehicule au fost importate din Occident și alte 423 au fost tranzacționate intern. Se prefigurează un an aglomerat, cu livrări peste nivelul din 2023 pe toate segmentele.

Articole similare

Ad