Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

ManpowerGroup: pe Transport, cea mai slaba piata a fortei de munca

Cei aflati in cautarea unui loc de munca in sectorul Transport, depozitare si comunicatii se vor confrunta cu cea mai slaba piata a fortei de munca din ultimii sapte ani si ceva, Previziunea Neta de Angajare pentru aprilie – iunie 2018 fiind de -5%, un declin de 14 puncte procentuale fata de trimestrul I si de 12 puncte procentuale fata de trimestrul II/2017, se arata in cel mai recent raport al studiului ManPowerGroup privind Perspectivele Angajarii de Forta de Munca pentru trimestul doi din 2018.
 

Perspectivele de angajare din trimestrul II/2018 sunt pozitive, dar tendinta este de ponderare a planurilor, atat comparativ cu trimestrul anterior, cat si cu anul trecut, arata sursa citata. Aproape 1 din 4 angajatori romani intentioneaza sa-si creasca numarul total de angajati in intervalul aprilie – iunie 2018 si doar 7% preconizeaza reduceri de personal, cu toate acestea, Previziunea Neta de Angajare ajustata sezonier este de +10%, cea mai slaba din ultimii doi ani. Perspectivele de angajare din trim. II/2018 sunt mai modeste atat comparativ cu trim. I/2018, slabind cu 5 puncte procentuale, cat si comparativ cu trimestrul II /2017, slabind cu 8 puncte procentuale.
Din punct de vedere regional, cele mai puternice perspective de angajare sunt raportate in regiunea Centru, unde Previziunea Neta de Angajare se ridica la plus 17%. Perspectivele de angajare din regiune sunt insa mai putin robuste decat cele din primele trei luni ale anului 2018, dar si decat cele raportate in trim. II/2017, slabind cu 2, respectiv 7 puncte procentuale. De altfel, planurile de angajare pentru aprilie – iunie 2018 sunt mai slabe decat cele formulate in trimestrul I/2018 in sapte din cele opt regiuni, indeosebi in regiunea Nord-Vest, unde Previziunea Neta de Angajare inregistreaza un declin considerabil de la trimestru la trimestru, de 25 de puncte procentuale, ajungand la plus 8%. Angajatorii din regiunea Sud-Est sunt, de altfel, cei mai putin optimisti din tara, raportand singura Perspectiva regionala negativa pentru al doilea trimestru din 2018. In schimb, angajatorii din regiunea Sud-Vest sunt printre cei mai optimisti, raportand o Previziune de plus 11%, a doua ca robustete din tara si singura previziune regionala care se imbunatateste fata de intervalele de referinta, trim. I/2018 si trim. II/2017.
La nivel de sectoare, perspectivele sunt mai slabe decat in trim. I/2018, in toate cele zece sectoare analizate. Cel mai abrupt declin de la trimestru la trimestru este raportat in sectorul Transport, depozitare si comunicatii, unde Previziunea Neta de Angajare slabeste cu 14 puncte procentuale fata de intervalul ianuarie – martie 2018, alunecand in zona negativa, cu o valoare de -5%. Angajatorii din sectorul Industrie extractiva raporteaza la randul lor o Previziune negativa de -6%, diminuandu-si optimismul privind angajarile atat fata de trim. I/2018, cat si fata de anul trecut si situandu-se la cota cea mai joasa de optimism din tara. Angajatorii din sectorul Industrie prelucratoare sunt din nou cei mai optimisti, raportand o Previziune Neta de Angajare de +25%, insa si in acest sector planurile de angajare formulate pentru trimestrul II/2018 sunt mai slabe decat cele raportate in trimestrul I/2018 si trimestrul II/2017, cu 11, respectiv 7puncte procentuale. Cel mai abrupt declin al optimismului de la un an la altul este insa raportata de angajatorii din sectorul Comertul cu ridicata si cu amanuntul, unde Previziunea Neta de Angajare de +6% este cu 24 de puncte procentuale mai slaba decat in anul precedent, si slabeste cu 10 puncte procentuale si fata de trimestrul I/2018.

Articole similare

Ad