Dupa deschiderea unei firme de transport si logistica, o alta companie din cadrul grupului, Rhenus Midi Data, debuteaza cu o noua abordare a pietei de logistica: servicii de transport de echipamente din diferite domenii, de la cele medical si sportiv pana la energetic, bancar, birotica etc., completate de instalarea acestora, consultanta privind instalarea si chiar servicii de mentenanta. Solutiile integrate oferite de Rhenus Midi Data au rolul de a scurta timpul de montaj, a simplifica operatiunile – fiind toate facute de o singura companie, fata de trei sau patru in unele cazuri – si a crea un anumit grad de uniformitate, foarte apreciat de firmele care tin la respectarea unei anumite identitati a brandului. Compania este in curs de stabilire a filialei est-europene, a carei activitate este asteptata sa inceapa pana la sfarsitul anului.
Desi grupul german are dimensiunea unui colos greu de manevrat, flexibilitatea Rhenus rezida din independenta diferitelor companii care fac parte din acestea si filosofia conducerii lor, care nu se bazeaza pe folosirea sinergiilor in cadrul grupului, fiecare companie fiind libera sa-si aleaga colaboratorii dupa cum crede necesar. Si asta pentru ca se asteapta o cota de profitabilitate de la fiecare companie din grup si se urmareste eficienta pana la nivel de angajat.
Astfel, "TecDis" este reteaua europeana a Rhenus MidiData. "Suntem separati ca business de Rhenus Logistics, iar daca se impune o colaborare cu o firma de transport si expeditii preferam sa colaboram cu ei, dar nu se impune acest lucru", a explicat Valentin Binder, managing drector CEE Rhenus Midi Data GmbH. Reteaua are parteneri in diverse tari din intreaga Europa. Anul trecut s-a extins in Rusia si in Turcia, unde se ofera acelasi gen de servicii ca in toate tarile din acest areal. Pentru Europa de Est, Rhenus colaboreaza cu Englmayer (exclusiv pentru marfurile preluate de Rhenus din Germania), dar intentia actuala a grupului german este de a dezvolta volumul de marfa si de a genera un numar mai mare de clienti si in aceasta parte a Europei.
Distributia si montajul de componente hi-tech constituie un serviciu nou pe piata romaneasca. "Transportul propriu-zis reprezinta doar un mijloc de a ne atinge scopul. Noi ne concentram mai mult pe serviciile suplimentare pe care le oferim. De exemplu, luam un bancomat din fabrica, il transportam la filiala noastra din tara de destinatie, de unde il ducem direct la beneficiar si il instalam. Uneori transportul pe distante mari il subcontractam altor companii, care pot face acest serviciu mai ieftin, echipamentul nostru fiind specializat si adaptat pentru transportul marfurilor neambalate. In Germania indeplinim cele mai inalte standarde impuse de asigurarile bancilor. In Romania, insa, bancomatele sunt instalate dupa alte reguli. Serviciul nostru ii scuteste pe furnizorii de diferite produse hi-tech, cum sunt cei de bancomate, sa trimita si un tehnician la fata locului. Managerii nostri de proiect merg la …..