Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

FedEx pare să ia în calcul vânzarea FedEx Freight

FedEx sugerează că are în vedere, așa cum aflăm de la Ti Insight, vânzarea diviziei sale de transport rutier FedEx Freight, care a avut în 2023 rezultate stabile. FedEx a înregistrat în ultimul an o creștere a venitului net cu 360 de milioane de dolari, până la 4,33 miliarde de dolari, în ciuda faptului că veniturile au scăzut cu 2,7%. Iar venitul operațional a fost semnificativ mai mare, cu 13%, adică de 5,56 de miliarde de dolari, cu marje în creștere de la 5,4% în anul financiar 2023 la 6,3% în anul financiar 2024.

Percepția analiștilor Ti este că inițiativa de control al costurilor DRIVE avută de FedEx a generat cheltuieli totale mai mici și o utilizare mai bună a activelor, fapt susținut de reducerile continue de locuri de muncă observate în companie în ultimul an. Activitatea FedEx Express a fost dificilă, cu scăderi de o singură cifră ale volumelor în Domestic Express din SUA, dar volumele din activitatea International Express au fost puternice în martie-mai. Performanța FedEx Ground a fost mai bună, veniturile crescând cu 2%, ajutate de volumele B2B, iar FedEx Freight a înregistrat venituri mai mari tot cu 2%. Însă venitul operațional al FedEx Express a scăzut cu 18%, ceea ce FedEx pune pe seama prețurilor mai mici de la internațional. FedEx Ground și FedEx Freight au avut o creștere a veniturilor operaționale cu 13%.

Analizând aceste rezultate, conducerea Grupului a subliniat o perspectivă nu foarte optimistă pentru 2025 – creșterea cu o singură cifră a veniturilor – și faptul că va pune accentul pe optimizarea continuă a activelor. Și tocmai ca parte a acestui proces conducerea și consiliul de administrație FedEx evaluează rolul FedEx Freight în structura portofoliului companiei și eventualii pași pentru a oferi în continuare acționarilor valoare durabilă. Ceea ce în opinia analiștilor Ti pare să însemne că doresc să vândă FedEx Freight și că sunt de părere că vor obține un preț bun. Astfel, în decurs de o săptămână, piața logistică a văzut atât UPS, cât și FedEx încercând să-și reducă expunerea pe piața americană de transport rutier de mărfuri, în timp ce continuă să se lupte cu cererea slabă de pe piața lor principală de transport aerian expres.

Sursă foto: FedEx

Articole similare

Ad