Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Canada se alătură programului Orizont Europa

Canada a decis să se alăture programului european de cercetare și inovare al UE, Orizont Europa, în vederea unei colaborări pentru proiectele ambițioase ce vizează rezolvarea unor provocări globale majore prin cercetare și inovare. Inițiativa va facilita colaborarea în proiecte la scară largă, consolidând eforturile internaționale pentru a aborda probleme critice ale societății contemporane.

Iliana Ivanova, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, și Francois-Philippe Champagne, ministrul canadian al inovării, științei și industriei, au semnat acordul care oferă cercetătorilor și organizațiilor canadiene posibilitatea de a participa la program în condiții egale cu omologii lor din UE.

Președintele Comisiei, Ursula von der Leyen, și prim-ministrul Canadei, Justin Trudeau, au încheiat negocierile pentru asocierea Canadei la Pilonul II al programului Orizont Europa în cadrul summitului UE-Canada din 2023. Pe 3 iulie, aceștia au salutat anunțul printr-o declarație comună.

Canada a aderat la Pilonul II al programului Orizont Europa, consolidându-și angajamentul în cercetare și inovare globală. Aceasta înseamnă că entitățile canadiene pot acum să se alăture și să conducă consorții de cercetare într-o varietate largă de domenii, colaborând cu unele dintre cele mai prestigioase organizații de cercetare din lume. Prin implicarea în program, Canada nu doar că va avea acces la finanțare directă pentru proiecte, dar va și contribui la bugetul global al Orizontului Europa, consolidând astfel cooperarea internațională pentru abordarea provocărilor globale.

Orizont Europa este principalul program de finanțare al UE pentru cercetare și inovare, cu un buget de 93,5 miliarde de euro pentru perioada 2021-2027. Programul abordează schimbările climatice, contribuie la realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă ale ONU și stimulează competitivitatea și creșterea economică a UE. Pilonul II este cea mai mare parte colaborativă a programului, cu un buget de 52,4 miliarde de euro, care se concentrează pe provocările globale comune, precum clima, energia, economia digitală și sănătatea.

Ceilalți piloni ai programului Orizont Europa, inclusiv Excelența științifică și Europa inovatoare, rămân deschiși organizațiilor și cercetătorilor canadieni. Așa cum este și în cazul acțiunilor Marie Skłodowska-Curie (MSCA), programul de referință al UE pentru educația doctorală, formarea postdoctorală și cercetarea în colaborare, care reprezintă jumătate din proiectele actuale dintre UE și Canada în cadrul programului Orizont Europa.

În prezent, entitățile canadiene participă la 155 de proiecte în cadrul programului Orizont Europa. Instituțiile canadiene au primit până acum peste 6 milioane de euro de la Orizont Europa. Din această sumă, 2,3 milioane de euro constau în granturi ale Consiliului European pentru Cercetare. În plus, 1,9 milioane de euro au fost acordate partenerilor canadieni în cadrul proiectelor din cadrul Pilonului II și 1,8 milioane de euro au fost acordate în cadrul infrastructurilor de cercetare.

În momentul de față, 19 țări sunt asociate, fie pe baza apartenenței lor la Spațiul Economic European (SEE), fie în calitate de țări în curs de aderare, țări candidate și potențiale candidate, țări din cadrul politicii europene de vecinătate (PEV) sau alte țări terțe și teritorii care îndeplinesc un set de criterii legate de sistemele lor economice, politice și de cercetare și inovare. Negocierile oficiale pentru asocierea la Orizont Europa au fost încheiate recent cu Republica Coreea. Negocierile sunt în curs de desfășurare cu Elveția, în timp ce discuțiile pregătitoare au loc cu Japonia și Singapore.

Articole similare

Ad