Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

USER: Restricțiile cauzate de caniculă sunt doar una dintre multele probleme ale transportatorilor

USER a trimis, la solicitarea unor companii membre, către Cancelaria Primului Ministru și către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Direcția Transport Rutier și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), o scrisoare prin care solicită ridicarea restricțiilor de circulație instituite de CNAIR pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale din cauza temperaturilor extreme.

Vezi articolul

Uniunea amintește că, în completarea comunicatului de presă de pe 13 iulie, CNAIR a extins restricțiile pentru deplasarea autovehiculelor cu masa maxim autorizată mai mare de 12 t în șase noi județe (Cluj, Sălaj, Brașov, Sibiu, Covasna și Mureș), astfel că pe 15 și 16 iulie, între 11:00 și 19:00, aceste categorii de autovehicule nu au putut circula pe mai multe sectoare de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale aflate în administrarea unor Direcții Regionale. Iar în funcție de condițiile meteorologice din următoarele zile restricțiile pot fi ridicate, menținute sau prelungite.

În aceste condiții, USER arată în scrisorile trimise executivului că „înțelegem că deplasarea autovehiculelor de mare tonaj pe timp de caniculă poate afecta starea drumurilor, dar ar trebui ținut cont și de realitățile din transportul de marfă. Programul operatorilor economici de la care trebuie încărcată sau la care trebuie descărcată marfa este de la 8:00 la 17:00, ceea ce este în neconcordanță totală cu restricțiile impuse. Deci activitatea operatorilor de transport este mult îngreunată și ei pierd bani și timp.“

De exemplu, mai arată Uniunea, o companie de transport din Sibiu care are livrări către Râmnicu-Vâlcea trebuie să facă un ocol de 250 km sau, în cazul circulației pe timp de noapte, să aibă un timp de tranzit de două zile, adică o seară pentru trecerea spre Vâlcea și cealaltă pentru retur.

Sau un transport de marfă de la Sibiu la Brașov, care în mod normal durează aproximativ trei ore, ajunge să fie efectuat în 36 de ore. Dacă un camion încarcă la ora 8:00 a.m. nu reușește să ajungă la descărcare decât a doua zi dimineața și apoi nu poate pleca înapoi către Sibiu decât în cel mai bun caz seara.

În plus, staționarea pe timp de zi a șoferilor în plină caniculă, în camioane parcate pe marginea drumului, în locuri improvizate, poate duce la degradarea stării lor de sănătate, la oboseală și la riscul de a crește numărul de accidente grave produse ca urmare a circulației pe timp de noapte.

„De aceea considerăm că ar trebui pus un accent mai mare pe factorul uman, nu doar pe menținerea drumurilor în stare bună, și că respectarea limitelor legale de tonaj ar trebui să fie suficientă pentru a proteja calitatea drumurilor.“ USER mai amintește că restricțiile cauzate de caniculă nu sunt decât una dintre problemele care îngreunează acum activitatea firmelor de transport, alături de reglementările fiscale impuse de la începutul anului (e-Factura, ROe-Transport, e-TVA). De aceea „ne manifestăm îngrijorarea cu privire la faptul că mulți operatori economici (producători, importatori, exportatori, transportatori, case de expediții, depozitari, logisticieni etc.) vor fi nevoiți să își înceteze activitatea, să intre în insolvență/faliment“.

Articole similare

Ad