Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Deloitte România și Reff & Asociații au asistat Nokian Tyres în obținerea ajutorului de stat de 99,5 milioane de euro pentru a susține construcția fabricii de la Oradea

Dezvoltatorul și producătorul finlandez de anvelope premium, Nokian Tyres, asistat de Deloitte România și Reff & Asociații, a reușit să obțină un ajutor de stat în valoare de 99,5 milioane de euro (495,2 milioane de lei) sub formă de grant direct pentru a susține construirea primei fabrici de anvelope cu zero emisii de CO₂ din lume, amplasată în Oradea, județul Bihor.

Comisia Europeană a aprobat ajutorul de stat, după răspunsul primit de la statul român cu privire la intenția de acordare a acestuia.

Construcția, începută în mai 2023, necesită o investiție totală de 650 de milioane de euro, urmând a produce aproape 6 milioane de anvelope pe an. Totodată, fabrica va crea 500 de noi locuri de muncă directe, precum și alte locuri de muncă indirecte.

„Mulțumim Deloitte România și Reff & Asociații pentru sprijinul acordat pe tot parcursul procesului de solicitare a ajutorului de stat. Sfaturile și asistența oferite de echipa Deloitte au fost esențiale în succesul acestui demers. Ajutorul obținut este semnificativ și va sprijini planurile de dezvoltare a Nokian Tyres ca producător de anvelope premium obținute în urma unor procese de producție sustenabile.”,

a declarat Susanna Tusa, Director General și Vicepreședinte al Nokian Tyres România Operations.

O echipă multidisciplinară formată din consultanți în fonduri europene și ajutoare de stat din cadrul Deloitte România și din avocați specializați în dreptul concurenței de la Reff & Asociații | Deloitte Legal a asistat compania Nokian Tyres cu privire la dosarul de obținere a aprobării Comisiei Europene pentru ajutorul de stat, reprezentând în cererea către autoritățile naționale, pre-notificarea și notificarea către Directoratul General pentru Concurență. De asemenea, echipa a fost condusă de Alexandra Smedoiu, Partener, Florin Bănățeanu, Senior Advisor, Cristina Cojocaru, Senior Manager, Deloitte România, și a beneficiat de contribuția semnificativă a avocaților Florentina Munteanu, Partener, și Andrea Grigoraș, Senior Managing Associate, de la Reff & Asociații | Deloitte Legal, precum și de sprijinul lui Alexandru Reff, Country Managing Partner, Deloitte România și Moldova.

Conform planului, la 1 iulie 2024, Nokian Tyres a produs prima anvelopă în fabrica din Oradea, iar producția comercială de anvelope este programată să înceapă în prima parte a lui 2025.

Anvelopele rezultate în fabrica din Oradea vor fi comercializate în principal pe piețele din Europa Centrală.

În 2023, Nokian Tyres a înregistrat vânzări nete totale de 1.174 de milioane de euro la nivel mondial și peste 3.400 de angajați. Compania este listată la Nasdaq Helsinki.

„Nokian Tyres și-a luat angajamentul de a face una dintre cele mai importante investiții din România în ultimii ani și are un calendar strict de implementare, astfel că asistența noastră s-a concentrat pe oferirea de recomandări și de sprijin pentru obținerea acestui stimulent important în timp util. Suntem mândri că putem contribui la primul ajutor de stat acordat de statul român de la cel din 2014, către Ford România.”,

a declarat Alexandra Smedoiu, Partener, Deloitte România.

„Acest proiect este una dintre poveștile de succes ale țării noastre în atragerea de investitori străini. Așa cum deja au menționat public reprezentanții Nokian Tyres, după evaluarea a peste 40 de posibile locații, luând în considerare aspecte precum forța calificată de muncă, logistica, sursele de energie verde, infrastructura feroviară, proximitatea față de piețele-cheie din Europa Centrală, precum și sprijinul arătat de stat, materializat prin cooperarea exemplară cu autoritățile locale și prin acordarea acestui ajutor de stat important, această companie a ales România nu doar pentru o investiție semnificativă, de 650 de milioane de euro, ci și pentru un proiect care va marca o premieră mondială: prima fabrică de anvelope cu zero emisii de CO₂. Suntem onorați că am făcut parte dintr-un proiect atât de remarcabil.”,

a comentat Alexandru Reff, Country Managing Partner, Deloitte România și Moldova.

Articole similare

Ad