IVECO anunță extinderea în România a programului său de loialitate, IVECO Drivers Fidelity Club, începând din iulie 2024. Sistemul de recompense se bazează pe evaluarea stilului de condus și a kilometrilor parcurși la bordul camioanelor IVECO S-Way. Beneficiile programului se extind și la proprietarii de flote, prin încurajarea retenției șoferilor și optimizarea costurilor operaționale.
Astfel, șoferii au acces la premii și avantaje exclusive prin intermediul acestui program inovator, care încurajează un stil de conducere sigur, eficient și durabil, oferind multiple beneficii și recompense atractive. În primul său an de derulare, IVECO Drivers Fidelity Club a înregistrat rezultate remarcabile în patru țări – Spania, Italia, Franța și Germania: peste 4.000 de membri din 1.860 de companii au participat, totalizând peste 68 de milioane de kilometri parcurși și 1.600 de premii acordate.
Prin înscrierea în cadrul acestui program, șoferii pot afla cum să își îmbunătățească performanța la volan, stilul de condus și să primească premii și avantaje exclusive. Cu cât șoferii conduc mai mult, mai eficient și mai responsabil, cu atât câștigă mai multe puncte: programul recompensează comportamentul șoferilor pe durata condusului, oferindu-le acces la un portofoliu extins de avantaje și recompense. În funcție de kilometrajul parcurs și eficiența stilului de condus, șoferii acumulează puncte care le permit să obțină premii menite să sporească nivelul de confort în cabină și acasă – de exemplu, diferite gadgeturi și electronice, precum și acces la experiențe unice. Mai mult, programul a demonstrat că un stil de condus sustenabil nu doar că reduce emisiile, ci îmbunătățește și eficiența costurilor, timpul de funcționare al vehiculului și siguranța la bord.
Pentru înregistrarea în IVECO Drivers Fidelity Club, șoferii trebuie să descarce aplicația IVECO ON Easy Way, să se conecteze și să se înscrie în program. Odată ce vehiculul este conectat și cardul șoferului este asociat cu profilul său IVECO ON, poate începe acumularea de puncte pe bază de kilometraj, precum și prin conducerea responsabilă și eficientă. Mai mult, dacă un șofer înscris recomandă programul unui alt șofer și acesta se înscrie în program, ambii vor fi recompensați cu puncte bonus, respectiv cel care recomandă cu 500 de puncte, iar cel recomandat cu 300 de puncte.
Odată acumulate puncte, catalogul de premii poate fi accesat direct pe aplicația Easy Way, iar beneficiile pot fi alese și revendicate tot direct, din aplicație, urmând câțiva pași. Catalogul premiilor este vast și cuprinde, de exemplu, ceasuri de tip smartwatch, căști wireless, tablete, televizoare sau trotinete electrice. Soldul punctelor disponibile poate fi verificat de șofer și prin Skill Drivers Fidelity Club din IVECO DRIVER PAL.
„Programul Drivers Fidelity Club este modalitatea noastră de a recompensa și mulțumi șoferilor IVECO S-Way din România pentru comportamentul lor la volan, precum și o inițiativă de promovare a condusului responsabil. De aceea, mecanismul este bazat pe criterii precum scorul de economisire a consumului de combustibil, întreținerea vehiculului sau siguranța. Ne bucurăm să avem Drivers Fidelity Club și în România, de anul acesta,” a declarat Andrei Gagea, Business Director IVECO România. Beneficiile IVECO Drivers Fidelity Club se extind și asupra proprietarilor de flote: programul încurajează retenția șoferilor prin sistemul de recompense, în timp ce evaluarea stilului de condus ajută la maximizarea timpului de funcționare al vehiculului, a siguranței la bord și a economiei de combustibil. În cele din urmă, acesta optimizează costurile pentru proprietarul flotei.