Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Transportatorii rutieri se pot inscrie sa solicite despagubiri din partea „cartelului camioanelor“ pana pe 31 mai 2018

Firmele romanesti de transport marfa mai au 2 saptamani pentru a se inscrie in cadrul actiunii de recuperare a daunelor provocate de „cartelul camioanelor”. Astfel, transportatorii care au achizitionat camioane noi, inclusiv prin leasing, isi pot recupera daunele provocate de „cartelul camioanelor“ prin intermediul Financialright Claims GmbH, accesand platforma www.cartelcamioane.ro. Data limita pentru inregistrare este 31 mai 2018 si pot fi inscrise numai camioanele care au fost inmatriculate incepand cu ianuarie 2003 pana la data de 31 decembrie 2016.
 

Cartelul producatorilor europeni de camioane a functionat intre 1997 si 2011, perioada in care acestia si-au coordonat preturile pentru vanzarea camioanelor din gamele medie si grea, dar si momentul introducerii in piata a noilor tehnologii (in conformitate cu reglementarile europene privind norma Euro). Comisia Europeana a aplicat deja amenzi usturatoare, de aproape patru miliarde de euro, pentru aceasta practica anticoncurentiala, iar transportatorii au deschis actiuni in instanta, individuale sau colective, pentru recuperarea prejudiciului. O estimare moderata pentru despagubirile din cartelul camioanelor, incluzand dobanda, ar fi de cel putin 10% din pretul de achizitie al vehiculelor sau din ratele platite la leasing.
Chiar daca si-au recunoscut vina pentru participarea la cartel, producatorii de camioane contesta faptul ca firmele de transport au fost prejudiciate financiar. De aici si actiunile in instanta pentru plata despagubirilor.
Actiunea in instanta pentru carausii romani este asigurata de casa de avocatura Hausfeld Rechtsanwälte LLP, una dintre cele mai mari firme de avocatura din Europa si SUA, specializata in dreptul concurentei. Hausfeld are parteneriat cu UNTRR in Romania similar cu cel avut cu alte asociatii ale transportatorilor rutieri din Germania, Olanda, Suedia, Cehia, Slovacia. Actiunea juridica va avea loc in Germania, unde legislatia este prietenoasa cu firmele afectate de intelegerile de tip cartel.

Articole similare

Ad