FAN Courier a inclus recent in flota proprie, de peste 3.700 autovehicule, primul cargobike electric care va asigura ridicarea si livrarea expeditiilor in Centrul Vechi al Capitalei. Vehiculul permite transporturi de pana la 120 de kg si este fabricat in Romania, avand o autonomie de circa 55 km.
„Introducerea in flota proprie a mijloacelor de transport eco-friendly este un proiect pe care noi, actionarii FAN Courier, il analizam de cativa ani buni. In tot acest timp, am studiat numeroase variante si propuneri intalnite la targurile internationale de profil la care am participat. Prototipul care ne-a convins insa si cel pe care il vom testa este cel fabricat la Falticeni, pentru ca permite transporturi cu o greutate insumata de pana la 120 kg”, a declarat Adrian Mihai, unul din cei trei fondatori ai companiei FAN Courier.
Bicicleta electrica se afla in prezent in faza de omologare, dupa obtinerea tuturor avizelor impuse de legislatie, urmand sa fie testata in regim de pilot in Centrul Vechi al Capitalei. In functie de reactia pietei, conceptul va fi extins si in alte mari orase ale tarii: Brasov, Sibiu, Constanta, Timisoara. Productia cargobike-ului Shillex este realizata in Romania, la Falticeni, iar produsele sunt expuse intr-un showroom in Botosani. Bicicleta poate atinge o viteza maxima( limitata electronic) de 25 km/h si este prevazuta cu doua baterii electrice care asigura autonomie de transport de aproximativ 55 de km parcursi in 4 zile de activitate. Vehiculul nu necesita permis special de conducere si poate transporta colete cu dimensiuni de maxim 125x85x130 cm si o greutate insumata de 120 kg. Expeditiile beneficiaza de aceleasi conditii de siguranta ca celelalte mijloace de transport folosite de companie, coletele si plicurile fiind depozitate in cutia fixata pe vehicul.