Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Taxa de drum nu este printre motivele principale pentru care firmele germane cumpără ZEV

Kilometrajul parcurs de camioanele cu patru sau mai multe axe pe autostrăzile cu taxă din Germania a fost în august 2024 cu 0,3% mai mic decât în iulie și cu 0,7% mai mic decât în august 2023, după ajustarea calendaristică și sezonieră, conform institutului german de statistică Destatias și Biroului Federal de Logistică și Mobilitate (BALM)

Tot din Germania, și tot referitor la taxele de drum, câtă vreme acestea țin cont mai nou și de emisiile de CO2, aflăm, de data aceasta de la federația germană a expeditorilor și logisticienilor DSLV, că importanța tot mai mare a strategiilor de CSR și nevoia de a se poziționa bine pe piața viitorului sunt motivele cheie pentru care expeditorii de marfă investesc în flote de vehicule comerciale cu emisii zero, așa cum arată un studiu realizat în colaborare Agenția Germană pentru Energie (dena) și prezentat cu ocazia IAA Transportation.

Din sondaj reiese că, din punctul de vedere al companiilor participante, este deosebit de important să-și consolideze și să-și extindă poziția pe piață pe fondul așteptărilor tot mai mari ale clienților cu privire la logistica durabilă, 86% dintre respondenți declarându-și intenția de a investi în acest sens, 70% urmărind propria strategie de CSR și 57% arătând că subvenția anterioară pentru achiziții oferită de executivul german a fost un stimulent suplimentar pentru a investi în flote de camioane cu propulsie alternativă. 22%, pe de altă parte, au văzut prea puține beneficii financiare în subvenție, iar 18% consideră că efortul administrativ este prea mare.

Taxele mari de drum pentru camioanele cu combustie internă sunt în prezent un motiv secundar pentru achiziționarea vehiculelor cu emisii zero, doar 27% dintre respondenți indicând costurile în creștere pentru utilizarea camioanelor diesel ca motiv pentru schimbare.

Sondajul mai arată că trebuie depășite numeroase obstacole pentru utilizarea operațională a flotelor cu emisii zero în activitatea de zi cu zi: infrastructura de încărcare inadecvată și costurile ridicate de achiziție pentru aceste vehicule. Totuși, circa 65% dintre companiile chestionate și-au declarat dorința de a investi în camioane electrice, vehicule cu pile de combustie sau motoare cu ardere internă pe hidrogen, procent care, așa cum explică DSLV, este atât de mare deoarece la sondaj au participat cele mai multe companii care s-au ocupat deja de transformarea flotelor pentru creșterea sustenabilității.

Din sondaj mai reiese, așa cum era de așteptat, că firmele cu flote mai mari sunt mai dispuse decât cele mici să investească.

Interesul pentru vehiculele electrice cu baterii predomină, fiind întâlnit la 75% dintre respondenți. 62% iau în considerare și motoarele cu ardere internă pe bază de hidrogen și 56% intenționează să investească în camioane cu celule de combustie. 22% dintre companiile participante au strategii concrete de investiții pentru următorii șapte ani.

În același timp, companiile chestionate acordă o mare importanță utilizării combustibililor alternativi: 77% intenționează să-și opereze parțial flotele existente cu combustibilul regenerabil HVO100, iar 30% plănuiesc în continuare să folosească bio-GNL și bio-GNC. În ceea ce privește vehiculele pe gaz, interesul pentru ele este mai mic decât în trecut din cauza volatilității recente a reglementărilor și incertitudinilor de planificare: 28% dintre companii încă intenționează să investească în camioane cu LNG și 14%, în vehicule alimentate cu CNG.

Comentând acest sondaj, directorul general al DSLV, Frank Huster, este de părere că până acum deciziile politice privind decarbonizarea nu au fost orientate spre nevoile industriei logistice. Aceasta din urmă a pus la dispoziție acum, prin acest sondaj, pentru prima dată, declarații care subliniază clar cererile referitoare la viitorul transportului rutier de marfă și faptul că nu există o soluție unică pentru toate cazurile de utilizare.

În plus, pentru a reduce foarte rapid emisiile de CO2, factorii de decizie politică trebuie să creeze stimulente pentru decarbonizarea flotelor existente prin combustibili alternativi.

Sondajul arată, de asemenea, că investițiile mari ale industriei logistice în flotele de camioane fără emisii sunt în prezent în primul rând decizii strategice pentru a-și asigura loialitatea clienților și poziționarea pe piață – nu au fost luate din cauza creșterii taxelor de drum. „În orice caz, logistica având emisii zero nu va putea exista la costuri zero.“

Articole similare

Ad