Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Simtel și PRIME Batteries Technology, parteneriat pentru un proiect inovator de stocare a energiei la Schitul Românesc Prodromu de pe Muntele Athos din Grecia

Grupul de inginerie și tehnologie, lider național în domeniul energiei regenerabile, Simtel împreună cu PRIME Batteries Technology, unul dintre cei mai importanți producători de soluții de stocare a energiei din Uniunea Europeană și singurul producător de baterii din România, au anunțat încheiere unui parteneriat pentru dezvoltarea de tehnologii avansate în domeniul energiei regenerabile. Colaborarea are ca scop îmbunătățirea eficienței energetice, reducerea costurilor și accelerarea proiectelor sustenabile în România și Europa. Primul proiect realizat în comun este un sistem de stocare a energiei alimentat cu energie din panouri fotovoltaice, instalat la Schitul Românesc Prodromu de pe Muntele Athos, Grecia.

„În cadrul Simtel, fiind recunoscuți ca lider de piață în domeniul energiei regenerabile din România, ne concentrăm în permanență pe inovație și sustenabilitate în toate proiectele noastre. Parteneriatul cu PRIME ne permite să dezvoltăm soluții inovatoare și sustenabile care răspund nevoilor actuale de eficiență energetică și reducere a emisiilor de dioxid de carbon. Prin integrarea celor mai avansate tehnologii în domeniul energiei regenerabile, contribuim la optimizarea costurilor pentru clienții noștri, precum și la creșterea independenței energetice în locații izolate sau dificile din punct de vedere logistic. Suntem dedicați să oferim soluții fiabile, scalabile și prietenoase cu mediul înconjurător, care sprijină atât companiile și organizațiile, cât și comunitățile locale în tranziția lor către surse de energie verde.”,

a declarat Mihai Tudor, CEO al Simtel. 

Muntele Athos, un important centru spiritual de referință pentru ortodoxia mondială, găzduiește peste 20 de mănăstiri ortodoxe cu o istorie de sute de ani. Amplasat pe o peninsulă izolată din nordul Greciei, este recunoscut pentru semnificația sa istorică, religioasă și culturală, atrăgând credincioși din întreaga lume. De-a lungul timpului, domnitorii români și românii au jucat un rol important în susținerea comunităților monahale de pe Muntele Athos, prin donații substanțiale care au ajutat la conservarea tradițiilor ortodoxe și întreținerea mănăstirilor și schiturilor din zonă.

„Acest proiect inovator marchează un moment de referință în eforturile noastre comune de a sprijini tranziția către energie curată și sustenabilă în Europa. Prin această colaborare, am reușit să implementăm o soluție de stocare a energiei de ultimă generație, care îmbunătățește eficiența energetică și totodată contribuie semnificativ la reducerea emisiilor de carbon. Această realizare subliniază capacitatea noastră de a furniza soluții robuste și eficiente pentru stocarea energiei solare, o componentă esențială pentru atingerea obiectivelor climatice ale Uniunii Europene.”,

a precizat Vicențiu Ciobanu, CEO al PRIME.

Proiectul de la Schitul Românesc Prodromu reprezintă prima etapă a unei inițiative mai ample. În această fază, Simtel a integrat bateriile produse de PRIME într-un sistem de energie regenerabilă care include panouri fotovoltaice cu o capacitate de 100 kWp și baterii cu o capacitate totală de 512,4 kWh. Sistemul funcționează cu invertoare autonome (off-grid) Victron, furnizate de compania românească Darcom Energy.

De asemenea, proiectul este conceput pentru a permite extinderea capacității de stocare a bateriilor în viitor. În a doua fază, Simtel va instala suplimentar 120 kWp de panouri fotovoltaice, planificată pentru luna octombrie a acestui an. Sistemul include și trei generatoare diesel existente, care pot funcționa alternativ sau simultan, oferind flexibilitate și asigurând continuitatea alimentării cu energie în momentele necesare.

Sistemul de energie regenerabilă dezvoltat de Simtel și PRIME sprijină semnificativ independența energetică a comunității monahale de la Prodromu, aproape eliminând necesitatea generatoarelor diesel. După finalizarea celei de-a doua etape, sistemul va avea o capacitate totală de 220 kWp în panouri fotovoltaice, producând aproximativ 308 MWh de energie solară anual. Acest lucru va genera economii de circa 60.000 de euro pe an și va reduce emisiile de dioxid de carbon cu aproximativ 206 tone anual.

Articole similare

Ad