Potrivit studiului Deloitte 2024 Global Tax Policy Survey, 70% dintre companiile multinaționale din întreaga lume se așteaptă la înmulțirea obligațiilor de raportare fiscală, pe fondul numeroaselor reglementări adoptate în anii trecuți. Astfel, asigurarea transparenței datelor și conformarea cu cerințele autorităților fiscale reprezintă principala provocare cu care se confruntă în prezent.
Digitalizarea sistemului de taxe ocupă locul secund pe lista priorităților, având însă un aspect pozitiv: 59% dintre participanți consideră că facturarea electronică și raportările digitale aferente operațiunilor comerciale ar putea simplifica conformarea fiscală, în ciuda investițiilor inițiale considerabile. Totuși, 10% dintre participanți sunt sceptici, anticipând un efect contrar al digitalizării.
A treia provocare majoră pentru companiile multinaționale este reforma fiscală internațională, care include pe lângă acordul pe doi piloni semnat sub coordonarea Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și măsuri pentru taxarea serviciilor digitale, precum și inițiativa Organizației Națiunilor Unite (ONU) de cooperare în taxarea internațională, lansată recent la solicitarea țărilor în curs de dezvoltare.
Pilonul II al reformei OCDE (impozitul minim pe profit la nivel global), va genera mai multă complexitate fiscală, conform a 54% dintre participanți la studiu, și va anula avantajul competitiv al statelor care utilizau ratele reduse de impozitare pentru a atrage investiții, conform a 77% dintre respondenți, anticipând că acestea vor introduce alte facilități în acest scop, compatibile cu pilonul II. În schimb, implementarea Pilonului I din reforma OCDE (redistribuirea parțială a drepturilor de impozitare către țările din care sunt obținute veniturile) rămâne incertă, deoarece statele semnatare nu au ajuns încă la un acord final.
Participanții la studiu se așteaptă că inițiativa ONU să pună accentul, în principal, pe taxarea serviciilor digitale, pe aspectele legate de considerentele ESG (evironment, social, governance – protecția mediului, aspecte sociale, guvernanță), pe asigurarea unei abordări fiscale echitabile între economiile dezvoltate și cele în curs de dezvoltare și redistribuirea drepturilor de impozitare din statele de rezidență fiscală către țările sursă.
„Tendințele evidențiate în studiu sunt valabile și în România, având în vedere că noile cerințe de raportare, cum ar fi cele prevăzute în declarația de informații GloBE (regulile globale de combatere a erodării bazei impozabile) aferentă pilonului II din reforma OCDE sau în Directiva UE privind raportarea de sustenabilitate (CSRD), vizează și companiile care activează pe piața locală. Iar aceste raportări implică transferul unui volum foarte mare de date între contribuabili și autorități, motiv pentru care procesul de digitalizare, demarat în România de câțiva ani și aflat într-un stadiu avansat de implementare a sistemelor electronice de raportare precum SAF-T, RO e-Factura și RO e-Transport, trebuie să continue. În acest sens, urmează ca autoritățile fiscale să dezvolte mecanismele necesare analizării datelor pe care le primesc prin intermediul acestor sisteme, astfel încât beneficiile digitalizării să devină vizibile atât pentru contribuabili, prin simplificarea procedurilor de raportare și a acțiunilor de control fiscal, cât și pentru autorități, prin gestionarea mai eficientă a controalelor, reducerea evaziunii fiscale și, în final, prin venituri mai mari la bugetul de stat.”,
a declarat Dan Bădin, Partener Servicii Fiscale, Deloitte România.
Deși utilizarea inteligenței artificiale (AI) în conformarea fiscală se află încă la început, este estimată să crească semnificativ, 66% dintre respondenți estimând o adoptare pe scară largă în următorii trei ani, însă dublată de supraveghere umană. Printre beneficiile așteptate se numără: acuratețe mai mare în raportări (34%), reducerea costurilor (23%), aplicarea unei strategii fiscale coerente la nivelul companiei (15%), conformare îmbunătățită cu reglementările în vigoare (14%) și mai mult timp pentru implicare în activitățile de bază (14%).
În domeniul protecției mediului și sustenabilității, companiile participante la studiu consideră că taxele au cel mai mare impact asupra activității. Cele mai influente taxe sunt cea pe consumul de energie (40%) și cea pe carbon (33%). Aproximativ 80% dintre respondenți afirmă că sunt afectați direct sau indirect de mecanismul UE de ajustare a carbonului la frontieră (taxa pe carbon). Studiul Deloitte 2024 Global Policy Survey, aflat la a 11-a ediție, analizează anual impactul noilor reglementări fiscale aplicabile la nivel internaționale asupra companiilor din întreaga lume și a fost realizat cu opiniile exprimate a peste 1.000 de reprezentanți din 28 de țări.