Citroën ë-Berlingo, Peugeot E Expert și Maxus e-Deliver 9 au fost votate cele mai bune modele pe segmentul vehiculelor comerciale urbane electrice din România în cadrul celei de-a doua ediții a evenimentului Best Electric Van. Premiile au fost acordate prin votul unui juriu format din manageri de flote de la cele mai importante companii din țară.
Organizat de FloteAuto în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, susținut de Arval România, având ca partener de încărcare Eldrive și ca partener logistic Bunzl România, evenimentul Best Electric Van a inclus și o expoziție a vehiculelor comerciale electrice din diferite categorii, cele 11 modele participante putând fi prezentate și analizate în cadrul ceremoniei de acordare a premiilor.
În perioada 13-14 noiembrie, vehiculele concurente au fost evaluate de specialiști în diferite condiții, incluzând zone urbane și proximitatea orașelor. Competiția a debutat la sediul Arval, partener principal al competiției încă din 2023. Prima zi a inclus deplasarea pe un traseu de peste 300 km, care a cuprins diferite condiții de drum: București, drumuri naționale și autostradă. Pe parcurs, vehiculele au fost testate în probe de încărcare-descărcare marfă și încărcarea bateriilor.
La acordarea votului, membrii juriului au ținut cont de criterii obiective, precum dimensiuni spațiu de încărcare și sarcină utilă, ușurința încărcării cu marfă, ergonomie șofer, autonomie reală, consum de energie, ușurința încărcării cu energie sau preț.
În urma evaluării, au mai fost acordate următoarele premii:
• Premiul pentru eficiență a consumului – Citroën ë-Berlingo, Maxus e-Deliver 3, Iveco eDaily, la cele 3 categorii (mică, medie și mare)
• Premiul pentru inovație – Iveco eDaily, pentru sistemul modulabil de baterii
• Premiul special – Mercedes eSprinter, pentru confortul și ergonomia din jurul șoferului
„Mă bucur să constat că discuțiile despre mijloacele de transport electrice evoluează dincolo de autoturisme. Finanțarea autoturismelor non-poluante a început încă din 2016, atunci când am făcut posibilă achiziționarea a 39 de autoturisme prin Programul Rabla Plus, iar astăzi, peste 36.000 de astfel de vehicule circulă pe drumurile din România, finanțate de AFM și cu amprentă de carbon zero. Pot spune că astfel de proiecte ne ajută să urmărim obiectivele Uniunii Europene privind vehiculele cu emisii zero, contribuind la împrospătarea parcului auto național. Faptul că segmentul vehiculelor comerciale hibride este în dezvoltare, lucru demonstrat prin atenția pe care piața o acordă, este un element pozitiv, pentru că avem nevoie de soluții alternative performante pentru această nișă.”,
a precizat Mircea Fechet, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.
„Vehiculele comerciale electrice reprezintă o categorie de autoutilitare cu un potențial uriaș. Susțin tranziția către electrificare, dar în același timp răspund unor nevoi tot mai mari în ceea ce privește mobilitatea urbană și reglementările stricte de acces în anumite zone. Mă bucur că putem susține acest eveniment unic în România și că ne putem aduce aportul la desemnarea celor mai bune vehicule din categorie. Arval este furnizor inclusiv de vehicule comerciale electrice pentru partenerii săi, unele dintre cele mai importante companii din segmentul distribuției și transportului, iar tendința pieței ne arată o creștere a solicitării de eLCV-uri pe termen lung.”,
a declarat Roxana Lupescu, Director General la Arval Service Lease România.
„Segmentul vehiculelor comerciale electrice este unul dinamic și extrem de interesant, iar faptul că susținem o competiție de asemenea amploare ne face să ne simțim mândri. Ca unul dintre principalii furnizori de servicii de încărcare pentru mașini electrice de pe piața internă, Eldrive Romania este direct interesat de acest segment, mai ales că o componentă importantă a arhitecturii de transport electric este în domeniul nostru de activitate și ne dorim să contribuim la dezvoltarea infrastructurii din țară.”,
a adăugat Camelia Popescu, Director General Eldrive Romania.
„Best Electric Van este o inițiativă care crește în notorietate și relevață cu fiecare an. Parteneriatul cu Ministerul Mediului reprezintă cel mai bun exemplu al faptului că autoritățile susțin în continuare aceste vehicule nepoluante. Colaborarea strânsă cu Arval România ne bucură, deoarece un finanțator atât de important de eLCV-uri ne împărtășește din experiența vastă pe care o are. Nu în ultimul rând, expansiunea spectaculoasă a rețelei Eldrive dovedește că infrastructura se străduiește să țină pasul cu cererea.”,
a completat Florin Micu, CEO FloteAuto.
În funcție de specificații, un vehicul comercial electric ușor aduce multiple beneficii utilizatorilor, fiind o opțiune atractivă pentru companiile care operează flote auto. Pe piața din România, sunt disponibile o varietate de modele eLCV, de la furgonete cu panouri care protejează încărcătura din interior și care previn furtul, la dube cu uși laterale sau de tip pick-up pentru transportul mărfurilor voluminoase. Aceste vehicule sunt folosite de firmele de curierat și de utilități, care operează frecvent zone cu traseu aglomerat, dar nu numai. De regulă, companiile care utilizează vehicule comerciale electrice dispun și de o infrastructură completă de încărcare, inclusiv panouri fotovoltaice și stații propriu zise.