Transporeon a publicat la final de 2024 raportul anual Transportation Pulse, realizat pe baza interviurilor cu peste 100 de manageri europeni și nord-americani ai unor firme de logistică și transport și membri ai comunității Indago, și în care prezintă cele mai importante caracteristici pe care le va avea, în 2025, această industrie.
Respondenții cred că primii trei factori care vor influența logistica și transportul anul acesta sunt condițiile economice (56% dintre ei), evenimentele geopolitice (50%) și reglementările de mediu (36%), dar importante rămân și dificultățile industriei prelucrătoare din Europa și SUA, inflația globală, creșterea economică lentă și conflictele regionale care vor face să continue incertitudinea și riscul.
În ciuda contextului general, transportatorii și operatorii 3PL din Europa și America de Nord manifestă un optimism puternic (75% dintre ei), probabil din cauza creșterii cererii și tarifelor de transport, care au loc în paralel cu reducerea treptată a capacității.
Cu toate acestea, expeditorii par mai puțin încrezători, deoarece tendințele actuale prognozează tarife mai mari și o capacitate mai redusă, astfel că numai 38% dintre ei se declară optimiști în ceea ce privește 2025.
Întrebați despre prioritățile principale din noul an, expeditorii și transportatorii au numit menținerea și creșterea profitabilității. Reducerea costurilor este obiectivul principal pentru 61% dintre respondenții și este deosebit de importantă pentru 76% dintre expeditori. Iar pentru transportatori și operatori 3PL extinderea pieței a depășit reducerea costurilor în topul priorităților, 58% considerând-o obiectivul lor principal, probabil din dorința de a valorifica îmbunătățirile anticipate ale condițiilor de piață după recesiune.
51% dintre respondenți fac din digitalizare o prioritate, europenii, cu 59%, manifestând o preocupare mai mare decât americanii, cu 39%. Aici însă există un decalaj mare între interes și implementare, 54% dintre respondenți, atât expeditori, cât și transportatori, anticipând automatizarea a cel mult 25% din procesele lor până la sfârșitul anului și doar 10% spunând că se așteaptă la mai mult de 75%, deci încă există mult loc pentru creștere și pentru adoptarea tehnologiilor precum AI, machine learning și automatizarea proceselor. Managerii companiilor cu prezență globală clasificăAI ca fiind a patra cea mai importantă tendință care va modela industria în 2025, iar operatorii 3PL și transportatorii o consideră a doua, diferența fiind dată, probabil, de concentrarea asupra extinderii pieței, deoareceAI și platformele avansate pot facilita conexiunile cu o gamă mai largă de expeditori și pot eficientiza procesele referitoare la mărfuri.
În ceea ce privește inițiativele de sustenabilitate, ele au primit 44% din voturi și se bucură de creșterea interesului comparativ cu anii anteriori, mai ales în Europa, ceea ce reflectă implementarea mai avansată a reglementărilor și a standardelor de emisii. Concluziile analiștilor Transporeon sunt că sondajul pe 2025 reflectă o preocupare mai largă pentru economia globală și geopolitică, dincolo de logistică și transport, că se recunosc oportunitățile de inovație și creștere tehnologică și că optimismul și prudența merg mână în mână.