Federatia Belgiana de Transport (BFT) a fost mandatata de sapte soferi bulgari pentru depunerea unui plangeri impotriva companiei belgiene de transport RMT. Aceasta, prin filiala bulgareasca Rematra, i-a angajat pe soferi ca sa lucreze in Belgia, insa nu in conditiile si la salariul unui sofer belgian. Dupa aproape trei ani si jumatate, dupa cum arata Federatia Europeana a lucratorilor din Transport prin campania „Fair Transport Europe“, instanta din Hasselt, in hotararea din 11 octombrie 2018, i-a dat dreptate Federatiei belgiene, soferii urmand sa primeasca diferenta salariala care se ridica la un total de 236.000 de euro, plus dobanzi si costuri cu judecata. Astfel, se creeaza un precedent important in lupta impotriva dumpingului social. „Pentru perioadele respective de angajare la RMT, am revendicat diferenta dintre salariul bulgar si cel belgian, in conditiile in care bulgarii primisera doar 414 leva/luna (211 euro/luna)“, se arata pe site-ul www.fairtransporteurope.eu. Potrivit BFT, Rematra a fost infiintata doar ca pretext de a scapa de conditiile de salarizare din Belgia.
Frank Moreels, presedintele ETF, a considerat ca cei sapte soferi au primit cel putin 236.000 de euro in total. „Pentru unul am pretins 111.000 de euro, pentru altul inca 97.000 de euro. Ceilalti cinci nu au fost angajati timp indelungat, deci pentru ei cererea a fost mult mai mica. Intrucat RMT nu a contestat aceste cuantumuri, sumele solicitate au fost acordate in mod automat, majorate cu dobanzile si cheltuielile de judecata.“