Bucur S.A., fosta ICRA Bucuresti (Intreprinderea de Comert cu Ridicata pentru Produse Alimentare), anunta Bucur Retail Park, cel mai nou proiect imobiliar pe care il dezvolta in sud-vestul Bucurestiului, pe Bulevardul Timisoara, la numarul 56. Proiectul este dezvoltat in trei faze, iar prima va fi inaugurata pe 6 decembrie, cand vor fi inaugurati 4.200 m2 de spatii comerciale.
CBRE consiliaza compania romaneasca Bucur S.A. pentru inchirierea spatiilor comerciale din cel mai nou proiect pe care il dezvolta: Bucur Retail Park. Situat in Bucuresti, pe Bulevardul Timisoara nr. 56, in zona Drumul Taberei – Militari, proiectul beneficiaza de o amplasare cu o densitate mare din punct de vedere rezidential, se arata intr-un comunicat. Bucur Retail Park va ocupa o suprafata totala de 28.000 m2. Proiectul este situat pe una dintre principalele artere ale orasului, care face legatura dintre centru si partea de vest si este foarte aproape atat de statiile de tramvai si autobuz, cat si de metrou.
„In prima faza a constructiei vor fi livrati 4.200 m2 de spatii comerciale ocupate de nume importante din piata romaneasca, printre care mentionam: Penny Market, hypermarket detinut de grupul german Rewe, care ocupa o suprafata de 1.288 m2 (deschis deja in urma cu doi ani);
Retailerul vestimentar german Kik, care va deschide in cursul anului viitor primul magazin din Bucuresti, cu o suprafata de 603 m2; Reteaua de magazine PEPCO, care a inchiriat 438 m2 in Bucur Retail Park; JYSK, retailerul danez de mobila si decoratiuni, care ocupa un spatiu de 1.052 m2; Lantul german de magazine de cosmetice si bunuri de larg consum, DM Drogerie Markt, care deschide o unitate de 412 m2“, se mai arata in comunicatul de presa.
Bucur S.A. are in plan ca faza a doua de dezvoltare a proiectului sa fie dedicata segmentului agroalimentar, iar cea de-a treia, celui rezidential. Finalizarea integrala a Bucur Retail Park este prognozata pentru 2022.
Complexul Bucur Retail Park este dezvoltat de compania autohtona Bucur S.A., infiintata in 1946 si denumita anterior ICRA Bucuresti (Intreprinderea de Comert cu Ridicata pentru Produse Alimentare). Compania are o activitate diversificata, de la comercializarea de produse alimentare si nealimentare, la inchirieri de spatii comerciale si depozitare, precum si prestarea unui pachet complet de servicii logistice in aceste spatii.