
După un 2023 dificil, în care veniturile firmelor de transport și logistică din Olanda au scăzut, începând din al treilea trimestru al lui 2024 se vede o redresare clară, așa cum reiese din cele mai recente date de la Sector Monitor, citate de asociația TLN. Transportul rutier de marfă a crescut cu 5%, iar serviciile logistice chiar cu 11,6% față de aceeași perioadă a anului anterior.
Mai multă muncă înseamnă însă și că este nevoie de mai mulți angajați, iar aici sunt probleme, câtă vreme până la 65% dintre antreprenorii din transportul rutier de marfă – față de 55% anul trecut – indică faptul că lipsa de personal le împiedică creșterea.
Pentru a face față acestor provocări este esențială digitalizarea în continuare a proceselor logistice, care le permite companiilor să lucreze mai inteligent și să scadă riscul de erori, deci să funcționeze mai eficient și cu un număr mai mic de posturi neocupate. Prin urmare, inovarea și tehnologia devin piloni esențiali pentru menținerea creșterii pe o piață a forței de muncă tensionată.