Faymonville Group a dezvoltat o noua semiremorca joasa cu doua axe, MegaMAX, pentru transport de utilaje agricole cu greutate proprie de pana la 33 t, a carei platforma este ajustabila hidraulic. Cand este in pozitie retractata, aceasta are doar 1.600 mm latime si poate fi extinsa in trepte pana la 3.650 mm, oferind astfel un grad mare de flexibilitate, necesar in acest domeniu in care echipamentele au dimensiuni dintre cele mai diverse.
Unul dintre clientii care au achizitionat deja noul model este compania franceza Translyre, printre ale carei prime transporturi s-a numara si acela al unei combine de secerat pe senile – metoda de tractiune care reduce presiunea asupra terenului cand se merge pe suprafete moi si mlastinoase, permitand recoltarea cerealelor chiar si in aceste conditii dificile. Masina cu latime de 3.500 mm a fost transportata pe platforma joasa flexibila si extensibila telescopic fara a inlatura senilele, astfel ca a fost economisit timpul de conversie.
Noua semiremorca are si locasuri pentru scandurile folosite la latirea platformei, ceea ce creeaza o suprafata de sustinere pentru picioarele de sprijin ale trailerelor cu autoincarcare sau ale rezervoarelor de ingrasamant lichid.
Tehnologia cu axe pendulare aduce si ea avantaje importante: datorita cursei de 600 mm, semiremorca trece usor peste suprafetele denivelate de pe stradute sau drumuri de acces, iar unghiul de virare de 60 de grade ajuta si el la manevrarea in spatii inguste.