Potrivit asociaţiei transportatorilor polonezi (TLP), propunerea de modificare a Regulamentului 883/2004 și a Regulamentului 987/2009 de implementare a 883/2004 – care prevăd plata asigurărilor sociale în ţările în care lucrătorii mobili lucrează – ar putea intra la trilog chiar săptămâna viitoare.

Tocmai de aceea TLP a lansat o scrisoare comună adresată Comisiei Europene, Parlamentului European şi Consiliului UE în numele a 9 asociaţii patronale din Polonia, Slovacia, Cehia, Slovenia si Croaţia, invitând, de asemenea, asociaţiile patronale ale transportatorilor din România să se alăture demersului lor, pentru a cere renunţarea la schimbarea reglementărilor actuale privitoare la plata asigurărilor sociale pentru lucrătorii mobili sau cel puţin să excludă transporturile de la aplicarea modificărilor propuse la Reg. 883/2004 şi respectiv 987/2009.

Nu ştim cum s-au poziţionat instituţiile române, pentru că negocierile sunt „secrete”, aşa cum ne-a răspuns biroul de presă al Ministerului Muncii, care ar fi trebuit să reprezinte România la Consiliul Miniştrilor. Răspunsul lor ne-a asigurat că au avut în vedere „interesul naţional şi al lucrătorilor”.

Ne permitem, totuşi, o sugestie, care poate ar mai tempera cererile exagerate susţinute de statele vest-europene, menite să adâncească falia dintre ţările bogate şi ţările mai sărace ale Europei. Sugestia noastră este condiţionarea plăţii impozitelor şi asigurărilor sociale pentru lucrătorii est-europeni în ţările în care lucrează de redirecţionarea unei părţi din aceste asigurări sociale şi impozite către sistemele similare din statele care au crescut şi educat cu investiţii importante aceşti lucrători care acum produc valoare pentru economiile în care lucrează.

Nu este suficient ca aceşti lucrători (est-europeni cel mai adesea) să fie plătiţi cu aceleaşi salarii ca rezidenţii statelor respective (ceea ce de regulă oricum nu prea se întâmplă). Pentru angajaţii rezidenţi, statul membru respectiv a susţinut creşterea, educarea şi formarea lor, pe când pentru lucrătorul est-european, care acum se doreşte să fie impozitat în statul în care munceşte, această investiţie aparţine statului său de origine. Acelaşi care are grijă şi de familia lucrătorului plecat la muncă în străinătate, astfel că este o propunere cel puţin la fel de legitimă precum cea de impozitare a muncii în ţara în care aceasta este prestată. Important este să aibă şi cine să susţină acest punct de vedere.

România pierde sume importante de la bugetul asigurărilor sociale, şi aşa anemic

În România doar 6 milioane de persoane plătesc asigurări sociale, deşi sunt 17 milioane de asiguraţi (10 milioane sunt scutiţi de contribuţiile la sistemul de asigurări de sănătate – provenind fie din construcţii, IT şi agricultură, domenii scutite la plata CAS, fie alte categorii sociale scutite).

Din cei 6 milioane de angajaţi care contribuie la sistemul de asigurări sociale, peste 200.000 de persoane sunt şoferi profesionişti. Estimând că circa 40% din aceşti şoferi fac transporturi internaţionale şi intracomunitare, dacă modificarea Reg. 883/2004 propusă de PE va merge înainte ar însemna că România ar pierde aproape 1% din sumele vărsate anual la sistemul de asigurări sociale, doar de la şoferi. Şi asta afectează sensibil bugetul Sănătăţii nu numai prin pierderea unor fonduri, ci şi prin creşterea poverii pe CASS, care va trebui să găsească o soluţie pentru co-asiguraţii şoferilor angajaţi: soţiile casnice, părinţii bătrâni etc.

Sigur, şoferii nu sunt singurii asiguraţi pe care România îi va pierde din punct de vedere al contribuţiilor la sănătate, ci şi muncitorii din construcţii, agricultură, producţie, logistică ş.a. care până acum erau detaşaţi pe proiecte de până la doi ani, cât permitea legislaţia europeană (Asta dacă nu lucrau la negru în timp ce în ţară primeau ajutor social).

Dar dacă pentru alte industrii noile schimbări aduc doar mai puţini bani la bugetul statului din care provin angajaţii, pentru transport aduc confuzie şi greutăţi birocratice atât pentru companii, cât şi pentru angajaţii lor, care sunt în pericol de a pierde anumite contribuţii din cauza nepregătirii legislaţiilor muncii naţionale din toate statele membre. Şi asta pentru că unele state prevăd posibilitatea de a beneficia de asigurări sociale sau pensii doar dacă există o perioadă minimă de contribuţie, care diferă de la un stat la altul.

În plus, dacă firmele vor trebui să plătească contribuţii şi impozite în mai multe state pentru şoferii săi, unele dintre ele probabil că îşi vor alege un stat din cele în care încarcă sau descarcă mărfuri cel mai des şi vor prefera să activeze cu totul acolo, ceea ce pentru statul român înseamnă pierderi mult mai mari decât doar asigurările sociale: vorbim de impozite pe afacere, pe active care se vor muta, plus pierderile pe „orizontală” suferite prin afectarea afacerilor furnizorilor de produse şi servicii pentru firmele de transport.

Un comportament similar ar putea avea şi şoferii, care, decât să adune contribuţii pentru pensii din 7-10 ţări europene şi să aibă un statut neclar în ce stat pot beneficia de servicii medicale atât ei, cât şi membrii familiilor lor, vor prefera să se angajeze la o firmă din străinătate, să aibă siguranţa că de acolo vor primi serviciile de sănătate şi pensiile pentru munca lor.

Implicaţiile sunt enorme, iar lucrătorii statului român ar trebui să realizeze responsabilitatea prezenţei lor pe un scaun în care chiar trebuie să se gândească la urmările discursului şi poziţiei lor.