Activitatea trimestrială din transportul rutier de marfă din Spania (în milioane de tone-kilometri)
În condițiile în care economia Spaniei a fost sănătoasă în 2024, anul trecut a fost bun și pentru transportul rutier de marfă, după doi ani consecutivi de declin, așa cum reiese dintr-un studiu recent al Upply (Spain: 2024 review of land freight transport).
Activitatea a crescut cu 3,1% și a atins un nou record istoric, de 271,6 miliarde tkm, din care 94,7% transport pentru terți, care a crescut cu 2,8%.
Motorul creșterii a fost piața internă, unde volumele au fost cu 2,7% mai mari decât în 2023, pe fondul creșterii generale a economiei spaniole, determinate mai ales de consumul gospodăriilor. Recuperarea a avut loc în trimestrul al doilea și s-a accelerat în al patrulea, așa cum se poate vedea și în tabelul alăturat. Iar tendința de creștere a continuat în primul trimestru din 2025, când volumele de transport rutier pentru terți exprimate în tone au crescut cu 7,4%.
La nivel internațional, contextul a fost mai puțin favorabil, situația economică din Europa fiind încă precară, astfel că în trimestrul al doilea din 2024 creșterea față de perioada similară din 2023 a fost de numai 1,5%, după care trimestrul al treilea a adus o scădere de 2,9%, iar al patrulea a adus o accelerare puternică (+17,9%), explicată însă prin căderea din trimestrul al patrulea al lui 2023 (-6,6%). Per ansamblu, creșterea pentru întregul 2024 este de 4,1%, după o scădere de 4% în 2023. Iar în primul trimestru din 2025 traficul în tkm a fost cu 0,1% mai mic decât în perioada similară din 2024) și tonajul a scăzut cu 4,6%.











