În 2024, tarifele la nivel global au crescut în transportul aerian și maritim de marfă și au stagnat în transportul rutier european, factorii externi jucând din nou un rol important în evoluția acestora, alături de clasicul raport între cerere și ofertă. În plus, vedem, tot mai clar cum crizele devin norma, nu excepția, într-un context geopolitic din ce în ce mai tensionat. Acestea sunt câteva dintre concluziile analizei anuale pe care o face Upply pieței de transport și logistică de la nivel global (2025 Financial Panorama of the World’s Leading Transport Groups), pornind de la indicatorii economici ai companiilor de top de pe fiecare segment, dar și de la statisticile unor instituții precum Banca Mondială sau Fondul Monetar Internațional.
În 2024 creșterea PIB global ar fi de +2,8%, conform estimărilor Băncii Mondiale, dar în economiile avansate ea este limitată la +1,7%. SUA se pare că are o performanță mai bună decât se aștepta (+2,8%), dar în zona euro și în Japonia rezultatele sunt dezamăgitoare (+0,9%, respectiv +0,2%). Economiile emergente și piețele în dezvoltare în schimb au experimentat o creștere de 4,2%, susținută în special de China (+5%) și India (+6,5%), în ciuda unei încetiniri a creșterii în ambele țări comparativ cu 2023.
Procesul de dezinflație a continuat în 2024. Însă, deși creșterea prețurile bunurilor de bază a revenit la nivelul său normal sau a scăzut sub acesta, creșterea prețurilor serviciilor rămâne peste media de dinainte de pandemia de Covid-19 în multe economii, în special în Statele Unite și în zona euro, așa cum arată datele de la Fondul Monetar Internațional.
Ca urmare, băncile centrale au fost prudente în ceea ce privește reducerea ratelor dobânzilor, ceea ce continuă să afecteze puterea de cumpărare a populației și capacitatea firmelor de a realiza investiții, prin urmare și cererea. Comerțul global de bunuri și servicii a luat din nou avânt în 2024, cu o creștere estimată de 2,7% după una moderată în 2023. Creșterea a accelerat în a doua jumătate a anului, după o recuperare mai slabă decât era de așteptat în prima, ceea ce se explică parțial prin formarea de stocuri pentru a anticipa anumite schimbări, mai ales cele cauzate de posibilele greve ale muncitorilor din porturile de pe Coasta de Est a Statelor Unite și din Golful Mexic și de creșterea tarifelor vamale din Statele Unite.












