Vom răspunde la această întrebare în cadrul Galei Tranzit de Transport Persoane, care va avea loc joi, 23 octombrie 2025, la Grand Hotel Italia din Cluj-Napoca.
În cursul zilei de joi va avea loc conferința pe teme de interes pentru industria de profil, iar seara vom încheia cu cina festivă și cu ceremonia de premiere a celor mai eficienţi operatori de transport în 2024 – finaliştii vor fi, ca de obicei, 10 firme de transport privat şi 5 operatori urbani.
Printre cele mai importante subiecte pe care le vom aborda în acest an se numără:
- Liberalizarea transportului interjudeţean. Care sunt primele concluzii la patru luni de la deschiderea pieței? În ce măsură liberalizarea liniilor interjudețene creează concurență neloială în interiorul județelor?
- Care este costul minim de operare pe rutele interjudețene?
- Avem capacitate suficientă în autogări pentru a răspunde tuturor solicitărilor de peron?
- Cât mai rezistă cupoanele în transportul regulat național?
- Situaţia la zi în transportul judeţean. Probleme punctuale legate de noile programe de transport în diferite judeţe din ţară: opinii ale operatorilor şi ale reprezentanţilor consiliilor judeţene.
- Ce rol pot juca platformele de rezervare bilete în dezvoltarea noii piețe liberalizate?
- Care sunt cele mai des constatate abateri la controalele în trafic și la sediul operatorilor de transport? S-au mai făcut pași în direcția combaterii concurenței neloiale în transportul de călători?
- Când va putea și ISCTR să controleze pirații cu vehicule de până la 8+1 locuri?
- Piața RCA: concluziile la patru luni de la ridicarea plafonării tarifelor. Cu cât cresc prețurile?
- Care va fi nivelul noilor taxe de drum planificate a intra în vigoare de la 1 ianuarie 2026? – corelarea cu norma de poluare.
Participarea la Gală este gratuită pentru un reprezentant din partea fiecărei companii de transport, cu abonament valabil la revista Tranzit. Pentru cea de-a doua persoană din partea companiei, pachetul de mese (prânz și cina festivă) costă 120 euro + TVA.
De asemenea, pentru cei care au nevoie de cazare în Cluj, am negociat următoarele tarife pentru dvs.:
| Hotel | Cameră single | Cameră dublă |
| Grand Italia (5 stele) | 520 lei + TVA | 580 lei + TVA |
| Athos (4 stele) | 415 lei + TVA | 455 lei + TVA |
Pentru alte informaţii vă stăm la dispoziţie.
Parteneri eveniment:













