Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

De pe 1 noiembrie Slovenia include emisiile de CO2 în taxa de drum

Slovenia se alătură de la 1 noiembrie 2025 țărilor care respectă directivele legate de mediu ale UE și includ emisiile de CO2 în calculul taxei de drum alături de parametrii anteriori: distanță parcursă, greutate totală maxim admisă și normă Euro.

Furnizorul de servicii de taxare din această țară nu a anunțat încă noile tarife, dar, așa cum aflăm de la asociația transportatorilor maghiari MKFE, apar tot mai multe detalii despre noul sistem de calcul.

Încadrarea vehiculului într-una dintre cele cinci clase definite va fi influențată și în Slovenia, ca și în celelalte țări care aplică deja această directivă, de data primei înmatriculări, de subgrupă și de emisiile de CO2, care pot fi verificate începând cu 6 octombrie 2025 în sistemul DarsGo, încărcând documentele cerute. În contul utilizatorului de pe acest portal va fi afișată pictograma CO2 și dând clic pe ea acesta va fi direcționat direct către formularul online, unde poate depune cererea și atașa documentele necesare. 

Evaluarea se face în termen de 30 de zile și, dacă se constată că este justificată, vehiculul va fi clasificat cu un tarif mai favorabil decât prevede încadrarea în clasa 1, cu cele mai mari emisii, care se face automat. Așadar, firmele de transport care parcurg Slovenia trebuie să depună certificatul cât mai curând posibil.

Articole similare

Ad