Incendiul izbucnit la terminalul de marfă al Aeroportului din Dhaka (DAC), situat în capitala Bangladeshului, a perturbat semnificativ operațiunile lanțului de aprovizionare pe această rută, afectând atât fluxurile de marfă, cât și transportul de pasageri.
Conform lui Mariusz Filec, Director Transport Aerian de Marfă CEE, Rohlig SUUS Logistics, reducerea conectivității aeriene va genera întârzieri în livrări și o creștere a tarifelor de transport, atât pentru importuri, cât și pentru exporturi, cu impact direct asupra pieței europene.
“Asia de Sud, inclusiv Bangladesh, este un important centru de producție globală, în special pentru industria modei și a electronicii. Situația actuală ar putea duce la perturbări ale aprovizionării și la acumularea unui stoc restant de mărfuri pregătite pentru expediere”, explică Mariusz Filec.
Pentru a evita blocajele, companiile pot apela la soluții alternative, precum serviciile maritim–aeriene, cu transbordare în terminale din Colombo (Sri Lanka), Singapore, Dubai (Emiratele Arabe Unite) sau Malé (Maldive), urmate de transport maritim către Bangladesh.
O altă opțiune este transportul maritim direct către porturile europene, însă această variantă este influențată de criza prelungită din Marea Roșie, care a extins semnificativ timpii de tranzit maritim în ultimii doi ani.
În cazul Bangladeshului, nu există o legătură feroviară cu Europa, așa cum este cazul cu China, ceea ce face ca perturbările operaționale de la aeroportul DAC să fie deosebit de grave pentru lanțurile de aprovizionare mondiale.
“La SUUS, urmărim în permanență evoluția situației din regiune, informăm clienții noștri cu privire la eventualele schimbări și colaborăm cu aceștia pentru a identifica cele mai eficiente soluții. Acesta este un alt exemplu care demonstrează că, în perioadele de tensiuni geopolitice, rolul consultativ al operatorilor logistici devine din ce în ce mai important.”, a completat Mariusz Filec.











