Rețeaua de lockere din România s-a extins rapid, atingând un nivel record înainte de Crăciun, perioadă cu vârf de comenzi online. Potrivit datelor furnizate de eAWB – marketplace de servicii de curierat, care agregă informații de la toți curierii importanți din țară, există peste 10.000 de lockere active, cu 33% mai multe față de 2024, în toate cele 42 de județe și 940 de localități.
Creșterea livrărilor în lockere este susținută de preferințele consumatorilor și de nevoile magazinelor online. O treime dintre livrări sunt deja direcționate către lockere, datorită flexibilității, costurilor cu până la 25% mai avantajoase ca preț și impactului de mediu redus. Pentru comercianți, lockerele eficientizează logistica, reduc livrările nereușite și costurile operaționale, mai ales în perioadele aglomerate.
Bucureștiul are cele mai multe lockere din țară (1.941 de unități active), urmat de Ilfov, Cluj și Timiș zone cu densitate urbană ridicată și volume mari de comenzi online. Rețeaua s-a extins puternic în marile orașe, iar în ultimii șase ani numărul lockerelor a crescut de opt ori, depășind 10.000 de unități în 2025, de la 1.245 de unități în 2019, semn al maturizării pieței.
„Extinderea rapidă a rețelei de lockere reflectă maturizarea pieței de e-commerce din România și schimbarea modului în care sunt gestionate livrările. În 2025 am văzut o accelerare puternică a utilizării acestor puncte de colectare, pe fondul cererii pentru servicii mai rapide și mai eficiente. Pentru retaileri, lockerele nu mai sunt doar o opțiune alternativă, ci un pilon esențial în asigurarea unei logistici sustenabile și fiabile în perioadele de vârf. Dar, accesul la un locker din proximitatea casei ori, în cazul magazinelor online, la peste 10.000 de puncte de livrare la nivel național nu ar fi fost posibile fără investițiile majore pe care firmele de curierat le-au realizat în România în ultimii ani.”, a precizat Radu Meteș, CEO și co-fondator eAWB.
















