Amenzi de câteva mii de lei pot începe să curgă chiar din primele zile ale anului viitor, mai ales că amenzile pentru transportatorii au tot fost amânate de câteva ori, astfel că de la 1 ianuarie inspectorii de control financiar se aşteaptă ca firmele de transport să se fi conformat între timp reglementărilor RO eTransport. Cei care nu au un sistem propriu de telematică pregătit pentru monitorizarea transporturilor pot încerca gratuit platforma LoadHub pentru a testa transmiterea poziţiei GPS a camioanelor automatizat direct din dispecerat, fără a implica şoferul, care şi aşa are destule responsabilităţi zilnice.
La 1 ianuarie expiră amânarea aplicării sancțiunilor pentru transportatorii care nu transmit datele de poziționare a camionului în platforma Ro e-Transport. Amenzile riscate de transportatori sunt foarte mari, astfel că se vorbeşte din nou de presarea autorităţilor pentru obţinerea unei noi amânări.
LoadHub asigură controlul monitorizării transporturilor pentru cărăuși și case de expediție
LoadHub propune transportatorilor o soluţie simplă, flexibilă, uşor de utilizat, la un preţ de numai 20 de euro/lună, indiferent de numărul camioanelor din flotă, pentru a se conforma obligaţiilor legale. În plus, platforma software dezvoltată pentru digitalizarea proceselor e-Transport aduce cu sine şi alte avantaje, cea mai importantă la acest moment fiind posibilitatea cărăuşului de a modifica direct în platformă numărul de înmatriculare a vehiculului alocat unui cod UIT, care se transmite automat în e-Transport, fără a fi nevoie de intervenţia organizatorului de transport. Dezvoltatorii urmăresc automatizarea monitorizării transporturilor, astfel încât şoferul să nu mai aibă responsabilitatea pornirii şi opririi transmisiei de date GPS/poziţionare pentru fiecare cod UIT. Şi dezvoltările nu se opresc aici, LoadHub constituindu-se ca infrastructură de transport care uneşte toţi jucătorii implicaţi în derularea curselor, de la încărcare până la descărcare.
Funcţionalitatea de automatizare a monitorizării transporturilor simplifică mult obligaţia legală a cărăuşului
În prezent, obligația de monitorizare a transporturilor, care revine cărăușului, poate fi îndeplinită în LoadHub în două moduri: fie de către dispecer, direct din platforma web, fie de către șofer, prin aplicația mobilă LoadHub Driver, unde monitorizarea este pornită și oprită manual pentru fiecare cod UIT sau LoadPin (grupaj de coduri UIT). Monitorizarea GPS se poate realiza prin GPS-ul vehiculului integrat sau, în lipsa acestuia, prin aplicația mobilă LoadHub Driver de pe telefonul şoferului.
„Principala problemă pe care o vedem când va începe aplicarea monitorizării transportului o reprezintă Start-ul şi Stop-ul monitorizării, deoarece când transportatorul primește adresele din SPV acestea nu conțin toate informațiile necesare pentru a fi traduse în coordonate GPS, mai ales că nici codurile poștale care nu sunt foarte exacte şi nu ajută la identificarea tuturor adreselor din România. Şi atunci noi dezvoltam activ un BlackBox, un sistem în care se introduc toate informațiile legate de adresele de recepţie şi livrare care vor fi translatate în coordonate GPS. Această dezvoltare va fi urmată de automatizarea comenzii de a porni şi de a opri monitorizarea transportului. Scopul nostru este reducerea cât mai mult posibil a intervenției umane din partea șoferului în procesul de monitorizare, pentru a elimina riscul de erori, omisiuni sau uitări”, explică Ionuț Augustin Pop, fondatorul LoadHub.
Funcționalitatea de pornire/oprire automată a monitorizării, așteptată la sfârșitul lunii ianuarie, aproape că va elimina interacțiunea șoferului, dar şi a dispecerului, acesta din urmă având doar rolul de a supraveghea monitorizarea codurilor UIT: poate vedea dacă unele transporturi sunt încheiate sau poate încheia chiar el manual monitorizarea unui cod UIT dacă ştie că transportul s-a încheiat.
„Şi acelaşi lucru este valabil şi în cazul casei de expediţii, diferenţa între aceasta şi cărăuş fiindcă are vizibilitate în sistem asupra monitorizării efectuate de cărăuș, evitându-se astfel amenzile pentru ambele părți”
Experiența utilizatorilor arată că lucrul în LoadHub este fluent, fără blocaje în transmiterea datelor către ANAF. Atunci când portalul ANAF nu este disponibil, datele sunt salvate automat și transmise imediat ce sistemul revine online, asigurând continuitatea monitorizării transporturilor.
Acesta se aşteaptă ca obligaţia de monitorizare a transporturilor de marfă pe teritoriul României să înceapă să fie controlată şi sancţionată în caz de neconformitate de la 1 ianuarie 2026, deoarece serverele de date ANAF au demonstrat că pot face faţă unor volume foarte mari de date (dacă ar fi să luăm ca exemplu sistemul e-factura, care gestionează un volum mult mai mare de date și funcționează).
„Ține de noi să monitorizăm și să avertizăm autoritățile dacă lucrurile funcționează greșit. LoadHub, la rândul său, nu are niciun fel de limitare de volum de informații stocate, fiind concepută să funcţioneze pentru circa 20.000 de firme de transport care folosesc în medie 100 de vehicule care se supun reglementării RO e-transport.”












