După implementarea schemei de ajutor de stat pentru achiziția de camioane electrice – care a ridicat nemulțumiri în piață din cauza condiționării accesării subvenției de casarea unui vehicul vechi din flotă – este în curs de aprobare o schemă de finanțare prin granturi dedicată transportului de pasageri, pentru achiziția de autobuze electrice și stații de încărcare. Obiectivul este trecerea de la motorul termic la cel electric.
În prezent, textul schemei a fost trimis deja spre aprobare la Consiliul Concurenței, la Comisia Europeană și la Banca Europeană pentru Investiții, iar dacă totul va decurge conform planului se va trece la elaborarea Ghidurilor. Cel mai probabil, apelurile de proiecte vor fi lansate în vară (iulie-august 2026).
Criteriile de eligibilitate vor fi diferite decât cele aprobate în prezent la schema de ajutor de stat pentru camioane. „În cazul transportului de pasageri, cu siguranță vorbim de autobuze ce vor fi utilizate pe teritoriul național, astfel că beneficiul va fi foarte mare. Sunt anumite trasee regulate care se pretează foarte bine la transportul electric, parcursul zilnic încadrându-se fără probleme în autonomia promisă de către producători”, a declarat Beniamin Lucescu, președintele Federației Operatorilor Români de Transport (FORT).
Prin urmare, cei care sunt interesați să cumpere autobuze electrice își pot face calculele. Aceste vehicule pot fi foarte rentabile dacă sunt utilizate pe trasee prestabilite, care să se încadreze în marja de autonomie a bateriilor (eventual pentru curse de convenție sau alte rute suburbane), și în condițiile unui plan de încărcare avantajos, fie cu tarife preferențiale de la furnizorul de energie, fie prin intermediul unei stații de încărcare de incintă.








