La finalul anului trecut, TIP Trailer Services a anuntat finalizarea achizitiei PEMA GmbH, o companie de leasing operational si inchiriere de vehicule utilitare care ofera servicii in Belgia, Republica Ceha, Danemarca, Germania, Polonia, Suedia si Elvetia. Achizitia schimba amprenta geografica a TIP Trailers, care acum s-a extins destul de mult in Elvetia, unde nu era prezenta. In plus, s-a extins si gama de produse oferite, deoarece TIP Trailer Services nu avea camioane si alte echipamente specializate, cum ar fi cele de manevrare cutii mobile oferite de Kamag sau unitatile pentru mica distributie, folosite in oras.
Acum, cele doua companii au impreuna aproximativ 100.000 de unitati, formate din cele 75.000 detinute de TIP Trailer Services si 25.000 ale PEMA, precum si mult peste 150 de ateliere de service, oferind una dintre cele mai mari retele de servicii de reparatii din Europa si Canada, cu 208 unitati mobile. „PEMA detine camioane destul de noi, de circa 2-3 ani vechime, dar si Euro 4 si Euro 5, pentru care pretul este, evident, mai mic decat la vehiculele noi, astfel ca sunt foarte bune in special pentru piata domestica. In plus, flota PEMA este concentrata pe semiremorci cu prelata si pentru automotive. Sunt disponibile si semiremorci pentru transport frigorific si cisterne, dar nu au pus accent pe transportul specializat, iar aici ne completam.“
Deoarece PEMA nu era prezenta in Romania, toate echipamentele sale care se vor muta aici vor fi inmatriculate pe TIP Trailers Romania. In Cehia si Slovacia, unde PEMA era deja prezenta, vor fi deocamdata doua echipe separate care vor gestiona clientii, din partea ambelor companii.
Intentia TIP Trailer este de a deveni un jucator important si pe partea de service pentru flotele tertilor, pe langa pozitia detinuta in prezent de lider european pe partea de inchiriere si leasing de echipamente. „In toate tarile unde suntem prezenti exista o retea importanta de service. O echipa intreaga lucreaza la aceste proiecte. Acum nu mai exista o alta retea cu peste 150 de puncte de service raspandite in toata Europa. Ne abordeaza inclusiv producatorii pentru zonele unde ei nu sunt prezenti“, a declarat Oana Andrei, director de vanzari pentru Romania si Republica Ceha.