Alin Dicu, Managing Partner Asko Assekuranz, a amintit în cadrul conferinței Tranzit de la Sibiu că vorbește despre riscul de furt de cel puțin trei ani, și totuși încă sunt firme de transport care se arată surprinse când sunt victime ale unui furt de identitate sau de camion în care era marfă în valoare de câteva sute de mii de euro. „Dinamica acestor incidente ne-a forțat să le luăm în serios și să alocăm suficiente resurse pentru a crește frecvența cu care abordăm subiectul, dar încă sunt operatori surprinși. E drept că furturile au fost mereu prezente în industria de transport, care este vulnerabilă, dar în ultimul timp suntem în punctul în care vulnerabilitățile au fost explorate de grupurile infracționale și am ajuns la un vârf fără a ști dacă lucrurile se vor opri aici. Cred că este posibil să asistăm în continuare la creșteri, după ce în ultimii doi ani au fost cu peste 400% mai multe furturi decât media din ultimii 10 ani – ceea ce arată că într-adevăr se întâmplă ceva.“
Reprezentantul Asko a participat de curând la o reuniune pe tema furturilor și a aflat că pe o anumită nișă de transport România este implicată în 9/10 cazuri, ceea ce îi aduce țării noastre o reputație total nefavorabilă și face să se ridice întrebări în Europa dacă să mai existe colaborări cu firmele românești pe anumite linii, în anumite spații. În aceste condiții, Alin Dicu este de părere că e momentul ca industria de transport de la noi să reacționeze, „pentru că sunt mult prea mulți oameni onești ca să nu facă ceva să igienizeze puțin domeniul și să se protejeze mai bine“.
Furturile de marfă sunt imposibil de eliminat și nu aceasta trebuie să fie misiunea pe care să și-o propună firmele de transport. În afară de ele mai există furturile de identitate – care apar când intermediarul este verificat insuficient – și încă un fenomen, particular României, în care cărăușul decuplează semiremorca de camion pe motiv că a apărut o problemă tehnică și trebuie să meargă în service, apoi o declară furată. „Este deja un model și în ultimii doi ani am primit numeroase rapoarte de la detectivi străini, ceea ce este rușinos. E un fenomen ce apare pentru că se licențiază mii de firme cu un camion sau firme cu trei camioane care au cifră de afaceri de 40.000 de lei pe an, deci nu plătesc RCA și nu par să aibă venituri din transport, și totuși primesc curse, chiar cu marfă scumpă.“

Alin Dicu este de părere că în acest punct s-a ajuns din cauza tentației de a alege transportatorul cu cel mai mic tarif și a faptului că în România este la îndemâna oricui să înființeze o firmă de transport, câtă vreme există patru criterii de licențiere – capacitatea financiară, buna reputație, profesionalismul și deținerea unui sediu operațional – dar ele nu sunt bine definite și înțelese. „Iar dacă accesul la profesie este atât de ușor, ce împiedică un infractor să devină transportator și să fure marfă?“
Mai ales că, așa cum a completat unul dintre participanții la conferință, există legislație care să pedepsească astfel de fapte, dar ea nu este aplicată – cei care s-au adresat poliției au văzut doar decizii de neîncepere a urmăririi penale. Abia de 1-2 ani au început să se facă anchete mai serioase și persoane implicate în furturi au ajuns în arest preventiv, ca urmare a faptului că unele firme de transport care sunt lideri de piață au insistat să se ajungă aici.


