Cresterea cu circa 40% a cifrei de afaceri si adaugarea in portofoliu, anul acesta, a unui client precum OMV Petrom au facut ca spatiul detinut de Gebrüder Weiss (GW) in Bolintin sa fie deja insuficient, astfel incat a fost necesara inchirierea unuia suplimentar de circa 6.000 m2. In aceasta primavara a fost inaugurat si un nou centru propriu de cross-docking la Sibiu, unde s-au investit in jur de doua milioane de euro.
Compania activeaza pe piata din Romania de peste 16 ani, ajungand in prezent sa opereze la nivel national prin intermediul celor opt puncte de lucru pe care le detine in Bucuresti, Arad, Sibiu, Craiova, Oradea, Bacau, Cluj si Constanta. In total, in Romania, GW pune la dispozitia clientilor sai o capacitate de depozitare de circa 20.000 m2.
Terminalul de la Sibiu, inaugurat oficial la inceputul lui aprilie, ofera un spatiu de 1.000 m2 destinati operatiunilor de cross docking, si are o inaltime medie de 6 m. „Spatiul de aici nu este incalzit, deoarece specificul unui depozit de transbordare este de a avea cat mai multe porti pentru procesele de inbound si outbound. Noi avem 10 porti la 1.000 m2, cu posibilitatea de a ajunge la 20. Un alt specific al unui spatiu de cross-docking este acela de a avea o zona de parcare generoasa, in contextul in care numarul de camioane care stationeaza pentru incarcare/descarcare este mare. Acesta e si motivul pentru care la Sibiu exista 9.000 m2 de spatiu exterior disponibil“, a spus Viorel Leca, directorul GW Romania.
Investitia cu achizitionarea terenului si realizarea constructiei se ridica la 2,2 milioane de dolari, iar costurile de aici vor trebui amortizate in 30 de ani. „Este destul de dificil sa prinzi si aceste costuri in cheltuielile de transport, motiv pentru care competitorii nostri au ezitari in a face investitii in Romania.“
In prezent, terminalul de la Sibiu este tranzitat de circa 100 de camioane dedicate de 3,5 si 7,5 t. Pentru a lucra dedicat pentru GW, unitatile de transport trebuie sa fie dotate cu lift hidraulic, sa fie branduite cu sigla GW, iar soferii sa detina anumite echipamente furnizate de companie, cum ar fi o transpaleta sau o liza, pentru cazurile in care incarcarea sau descarcarea marfurilor trebuie facuta de ei. „Pentru clientul Porsche Romania, de exemplu, noi facem distributia catre service-uri si pe parcursul noptii, iar containerele sunt descarcate fara sa fie cineva acolo sa receptioneze piesele“, a adaugat Viorel Leca.
Forta de munca
Deoarece Sibiu este o zona unde, in ciuda crizei, s-au facut destul de multe investitii, este dificil sa gasesti local forta de munca. Astfel incat sunt companii care isi aduc zilnic angajatii de la 30-40 km distanta. „La Sibiu rata de neocupare a fortei de munca este destul de mica. Numarul mare de investitii a absorbit personal, motiv pentru care este destul de greu sa gasesti manipulanti, de exemplu. Incercam sa ne promovam prin mediile locale, iar la interviu vin in special oameni tineri, care afla de noi de pe internet.“
Pentru proaspetii angajati, compania are programe de pregatire, deoarece in cadrul GW exista un proces de lucru bine pus la punct. „Anul trecut am transportat si manipulat peste 250.000 de partide de marfa, astfel incat, daca nu ar exista un proces bine pus la punct, zilnic ar fi marfuri care s-ar rataci sau ar disparea. Astfel ca oamenii trebuie sa invete sa lucreze cu toata tehnologia de care dispunem, inclusiv cu scannerele, pentru ca toate marfurile sunt scanate de intrare si de iesire“, a spus Leca. Perioada de pregatire poate varia de la cateva saptamani la cateva luni. Mai dificil este ca multe sisteme informatice nu sunt traduse in limba romana, astfel incat poate dura si cateva luni pana cand un operator se obisnuieste cu sistemul. „GW doreste sa investeasca in oameni, pentru ca nu am fi ajuns unde suntem fara echipa de aici. In acest sens, avem niste programe interne speciale de pregatire, printre care unul pentru cei cu potential, si care nu pot avea mai mult de 28 de ani, si unul pentru incepatori, unde pot veni si oameni din afara, si care dureaza circa doi ani. In plus, avem si cursuri de limba engleza si germana, deoarece pentru noi e foarte importanta cunoasterea unei limbi straine“, a spus Thomas Moser, directorul regional Gebrüder Weiss GmbH pentru Europa de Sud-Est.
La sfarsitul lui 2010, compania avea 188 de angajati, iar luna trecuta numarul lor depasea 230. La cresterea aceasta a contribuit castigarea proiectului cu Petrom, de la care au fost preluati 36 de oameni.
Petrom, noul client GW
Petrom este client GW de la sfarsitul anului trecut, cand a decis externalizarea activitatilor de depozitare si distributie a materialelor consumabile si a pieselor de schimb pentru activitatea de extractie petrol si gaze in Romania. „In ciuda perioadei de criza, eu vad piata de logistica in crestere. Sunt clienti pe care chiar criza i-a impins spre o externalizare a serviciilor, in cautarea unei optimizari a costurilor, chiar daca gradul de neo-cupare a unor depozite este destul de ridicat“, a adaugat Leca. Pentru Petrom, GW a facut investitii semnificative in echipamente, rafturi, tehnologie IT.
Cum depozitul propriu de la Bolintin este acum ocupat in proportie de 75%, s-a decis ca acest client sa fie deservit dintr-un spatiu de aproximativ 6.000 m2 inchiriat la parcul logistic Europolis, de langa Bucuresti.
Pe viitor, GW are in vedere extinderea spatiului din Bolintin, in special a celui de cross-docking, de 2.500 m2, care acum se dovedesc insuficienti pentru volumul de marfuri ce trebuie distribuit zilnic. „Nu s-a luat inca o decizie in acest sens, deocamdata analizam optiunile. Daca vom avea inca un client nou e posibil sa fie instalat tot in Europolis, pana cand vom decide extinderea spatiului din Bolintin. Numarul clientilor care doresc sa faca distributia domestica la nivel de palet a crescut“, a mentionat Viorel Leca.
Dar, chiar si pentru Petrom, marfurile care vor fi distribuite la nivel de palet vor tranzita spatiul din Bolintin.
Investitiile continua
Reteaua globala Gebrüder Weiss, prezenta in 25 de tari si 156 de locatii, are 4.500 de angajati in intreaga lume. Compania a terminat 2010 cu o cifra de afaceri de 978 de milioane de euro, in crestere cu 17,8% fata de 2009. Investitiile planificate pentru anul trecut au fost de 20 de milioane de euro, iar acestea au cuprins, pe langa terminalul de la Sibiu, un altul la Senec (Slovacia). Urmatorul terminal logistic mare este planificat la Praga.
In ceea ce priveste viitoarele investitii din tara noastra, GW a vizat zonele Bacau si Arad, unde deja a achizitionat terenuri si este posibil sa construiasca depozite in urmatorii 4-5 ani. „In Romania, datorita echipei, am reusit sa castigam o buna cota din piata locala. Clientii pe care ii avem aici sunt atat locali, cat si firme multinationale care si-au deschis filiale. De aceea vrem sa investim in continuare aici“, a adaugat Thomas Moser.