FAN Courier isi desfasoara activitatea de curierat in conditii normale, fara restrictii sau limitari in nicio zona geografica din interiorul si/sau exterior granitelor, anunta compania intr-un comunicat legat de starea actuala privind COVID-19 (coronavirus). FAN Courier recomanda plata cu cardul.
„Am implementat deja un set de masuri pentru a evita orice risc de ingreunare a activitatii in relatia cu dumneavoastra, astfel:
• Toti angajatii sunt informati constant cu privire la masurile pe care le pot lua pentru a se proteja pe ei, colegii si familiile lor de o eventuala contaminare.
• Am achizitionat dezinfectant, masti de protectie si manusi pe care le distribuim catre toate unitatile din tara si catre toti membrii echipei FAN Courier din Romania.
• Angajatii companiei care interactioneaza cu publicul vor folosi masti de protectie si manusi, acolo unde situatia o impune;
• Managerii zonali monitorizeaza permanent, alaturi de responsabilii din cadrul Departamentului de Resurse Umane si de medicii cu care colaboram, situatia absentelor si, prioritar a absentelor din cauze medicale.
• Se face un triaj atent al angajatilor, iar cei depistati cu semne specifice de boala (gripa, raceala, etc.) sunt indemnati sa se izoleze la domiciliu de unde sa contacteze autoritatile la numarul unic de urgenta 112 sau la linia TELVERDE (0800 800 358).
• Intern, am pregatit un protocol de urgenta care include un set de masuri si o strategie pentru situatia in care ne-am confrunta cu orice suspiciune de infectare a vreunui angajat cu COVID-19.“
Este important de precizat ca, in conformitate cu informatiile oficiale existente la nivel international, nu exista risc de infectare nici pentru angajati si nici pentru beneficiarii expeditiilor, prin intermediul coletelor sau plicurilor expediate.
FAN Courier recomanda pentru plata cu cardul atunci cand sunt plasate comenzi catre magazinele online pentru a limita incasarile de numerar.