Presedintele PE si liderii grupurilor politice au decis sa organizeze o sesiune plenara extraordinara joi 26 martie, pentru a permite implementarea masurilor speciale.
Presedintele Parlamentului si liderii grupurilor politice (Conferinta Presedintilor) au avut un schimb informal de opinii joi dimineata. A fost aprobata prin procedura scrisa propunerea Presedintelui Sassoli, pentru convocarea unei sesiuni plenare extraordinare, ce va avea loc joi, 26 martie, la Bruxelles, pentru a dezbate si vota primele trei propuneri legislative ale Comisiei Europene pentru a aborda efectele pandemiei COVID19 in statele membre ale UE.
Punctele pe ordinea de zi a sesiunii:
• Initiativa de investitii (Coronavirus Response Investment Initiative), care va pune la dispozitia statelor membre fonduri de coeziune in valoare de 37 miliarde EUR pentru a face fata consecintelor crizei;
• Propunerea legislativa de extindere a domeniului de aplicare a Fondului de solidaritate al UE pentru a acoperi urgentele in materie de sanatate publica;
• Propunerea Comisiei de incetare a asa-numitelor „zboruri fantoma”cauzate de epidemia COVID19.