Daimler Truck intră în parteneriat cu KEYOU pentru camioane cu motoare pe hidrogen

Daimler Truck AG a semnat un parteneriat cu compania germană KEYOU pentru dezvoltarea și comercializarea de camioane echipate cu motoare cu ardere internă alimentate cu hidrogen, o tehnologie pe care constructorul o vede drept o soluție complementară pentru decarbonizarea transportului rutier greu. Primele vehicule rezultate din această colaborare ar urma să ajungă pe piață la finalul lui 2027.

Prin acordul anunțat, Daimler Truck va furniza vehicule și motoare bazate pe platformele sale existente, în timp ce KEYOU va realiza conversia acestora pentru funcționarea cu hidrogen. Cele două companii spun că mizează pe o soluție disponibilă într-un orizont scurt de timp, viabilă economic și suficient de solidă pentru aplicațiile grele din transportul de marfă.

Constructorul german susține că tranziția către transportul fără emisii nu poate fi realizată printr-o singură tehnologie, ci printr-un mix de soluții adaptate diferitelor tipuri de utilizare. În această strategie, hidrogenul ar urma să joace un rol dublu, atât prin pile de combustibil, cât și prin motoare cu ardere internă.

„Sectorul transportului rutier de mărfuri necesită diverse soluții de propulsie, în funcție de aplicații. Hidrogenul poate fi utilizat atât pentru alimentarea pilelor de combustibil, cât și a motoarelor cu ardere internă. Prin colaborarea cu KEYOU, ne asociem cu o companie specializată pentru a comercializa rapid și eficient tehnologia de ardere cu hidrogen.”, a declarat Andreas Gorbach, membru al boardului și responsabil pentru tehnologia camioanelor la Daimler Truck.

La rândul său, Thomas Korn, director general și cofondator KEYOU, afirmă că parteneriatul deschide calea către industrializarea tehnologiei dezvoltate de compania din München.

„Parteneriatul cu Daimler Truck reprezintă pentru noi un pas important către implementarea industrială a tehnologiei noastre KEYOU-inside. Împreună, putem accelera considerabil dezvoltarea și generalizarea soluțiilor de propulsie pe bază de hidrogen în sectorul vehiculelor utilitare și, astfel, putem aduce o contribuție concretă la decarbonizarea transportului greu”, a spus Korn.

Cu toate că Daimler Truck are experiență îndelungată în dezvoltarea motoarelor cu ardere internă și lucrează de mai mulți ani la tehnologii bazate pe hidrogen, compania a decis să meargă pe varianta unui parteneriat pentru lansarea comercială a acestei soluții.

KEYOU este specializată în conversia platformelor de motoare existente pentru funcționarea cu hidrogen și folosește o abordare bazată pe vehicule de serie deja validate în exploatare. În aceste condiții, Daimler Truck își reduce eforturile de dezvoltare internă, fără să renunțe la obiectivul unei lansări rapide pe piață.

Colaborarea nu vizează doar dezvoltarea produsului, ci și sprijinul post-vânzare. Într-o etapă ulterioară, cele două companii vor discuta despre utilizarea infrastructurii existente de service și întreținere pentru a asigura operatorilor de flote un nivel ridicat de disponibilitate și fiabilitate.

Actros L și motorul de 12,8 litri, baza tehnică a proiectului

În baza acordului, Daimler Truck intenționează să furnizeze către KEYOU modelele Mercedes-Benz Actros L 1848 și motoare produse la Mannheim, construite pe actuala platformă de 12,8 litri. KEYOU va adapta aceste motoare pentru funcționarea pe hidrogen, iar integrarea lor în vehicule va fi realizată împreună cu parteneri externi specializați în conversii tehnice.

Vehiculul rezultat, denumit KEYOU HICE.40, este proiectat pentru o masă totală de până la 40 de tone. Potrivit companiei, modelul va utiliza hidrogen comprimat la 350 bari, va oferi o autonomie de până la 650 km și va livra o putere de până la 350 kW. Sistemul de propulsie va folosi injecție directă în galeria de admisie (PFI), o soluție pe care KEYOU o consideră suficient de matură pentru utilizare comercială.

Pe termen lung, tehnologia ar putea fi extinsă și către alte modele din gama de vehicule comerciale.

Camioanele pe hidrogen ar putea veni la pachet cu infrastructura de alimentare

KEYOU intenționează să comercializeze aceste vehicule către propriii clienți, posibil împreună cu soluții pentru dezvoltarea infrastructurii de alimentare cu hidrogen. Compania mizează și pe sprijinul programelor de finanțare ale Ministerului Federal al Transporturilor din Germania, care ar putea susține atât investițiile în stații, cât și stimularea cererii pentru hidrogen în transportul rutier.

La rândul său, Daimler Truck susține dezvoltarea unor stații capabile să livreze atât hidrogen gazos, cât și hidrogen lichid, argumentând că o infrastructură unificată ar reduce costurile și ar accelera adoptarea acestei tehnologii. În prezent, motoarele cu ardere internă pe hidrogen utilizează hidrogen gazos, însă compania spune că, pe termen lung, este posibilă și trecerea către hidrogen lichid.

Două direcții pentru decarbonizarea transportului greu

Daimler Truck mizează pe o strategie dublă de reducere a emisiilor, bazată atât pe camioane electrice cu baterii, cât și pe soluții pe hidrogen. Potrivit companiei, vehiculele electrice sunt compatibile pentru multe aplicații, inclusiv pentru unele segmente de transport greu pe distanțe lungi, în special atunci când traseele sunt previzibile.

În schimb, hidrogenul este văzut ca o opțiune avantajoasă pentru curse lungi și flexibile, mai ales în combinație cu pilele de combustibil și hidrogenul lichid, care pot oferi autonomii de peste 1.000 km și timpi reduși de realimentare.

În acest tablou, motoarele cu ardere internă pe hidrogen sunt prezentate drept o soluție complementară, cu câteva avantaje clare: au o construcție mai simplă decât pilele de combustibil, pot valorifica arhitecturile existente ale vehiculelor și sunt potrivite pentru aplicații care cer sarcină utilă mare. În plus, integrarea lor în platforme deja consacrate poate reduce costurile și timpul necesar pentru lansarea pe piață.

Hidrogenul, miză industrială și energetică pentru Europa

Dincolo de transport, Daimler Truck vede hidrogenul ca pe un element strategic pentru competitivitatea industrială și securitatea energetică a Europei. Compania susține că dezvoltarea simultană a infrastructurii electrice și a celei pe bază de hidrogen ar putea fi mai eficientă decât o electrificare exclusivă, în contextul în care extinderea rețelei electrice de înaltă tensiune necesită timp și investiții considerabile.

În același timp, pe fondul dependenței Europei de importurile de combustibili fosili, hidrogenul ar putea contribui la diversificarea surselor de energie și la reducerea presiunii asupra sistemului energetic. Constructorul german argumentează că Europa dispune deja de baza industrială, expertiza tehnologică și capacitățile de producție necesare pentru a-și consolida poziția în domeniul tehnologiilor pe hidrogen și al pilelor de combustibil.

Dacă proiectul va avansa conform planului, primele camioane dezvoltate în parteneriatul Daimler Truck – KEYOU ar urma să intre pe piață la finalul lui 2027, într-un moment în care producătorii de vehicule comerciale caută soluții tot mai diverse pentru reducerea emisiilor din transportul greu.

Articole similare