O carieră începută cu succes la edy Spedition şi continuată ulterior la alte două firme de familie emblematice pentru România: Logistic E van Wijk şi Routier European Transport
Revista Tranzit aniversează anul acesta 25 de ani de la înfiinţare.
Am ales să sărbătorim această aniversare printr-o serie de interviuri cu personalităţi ale pieţei româneşti de transport marfă, a căror activitate a marcat istoria transporturilor româneşti.
Începem această serie de interviuri cu o înregistrare realizată anul trecut cu doamna Carmen Usatenco, care a şi fost nominalizată la premiul „Femeia Anului în Transporturi” – Ediţia 2025 – competiţie iniţiată de revista Tranzit din 2024. Următoarea ediţie este în desfăşurare, aşteptând nominalizări până la începutul lui octombrie. (Dacă aveţi vreo idee, nu ezitaţi prin a trimite propuneri. Deja sunt trei doamne înscrise în competiţie! Vedeţi mai multe detalii aici)
Interviul cu doamna Carmen Usatenco depăşeşte prezentarea parcursului profesional profesional, asta şi datorită faptului că viaţa sa profesională a fost strâns legată de evoluţia singurului transportator român internaţional de marfă a cărui parc auto depăşise 1.000 de camioane în anii 2000.
Vă recomandăm pentru acest week-end de vară să înlocuiţi vizionarea unui film artistic de pe una dintre reţelele specializate cu urmărirea poveştii doamnei Carmen Usatenco, una dintre primele femei care s-au remarcat în istoria transporturilor româneşti. Suntem siguri că relatarea cu modestie a realizărilor profesionale ale doamnei Usatenco o să îi ajute pe „veterani” să îşi amintească cu nostalgie dificultăţile, dar şi părţile frumoase ale începuturilor industriei de transport profesional în România. Dar şi cei mai tineri au ce învăţa din lecţiile de viaţă oferite de un om care a făcut transport cu suflet şi cu conştiinţă.
Aşteptăm comentariile Dvs. referitoare la modul în care se făcea transport pe vremuri şi propuneri pentru alte personalităţi care ar putea fi intervievate şi care au multe de povestit pe paginile Tranzit de FB şi LinkedIn sau pe emailul redacţiei: office@traficmedia.ro sau andreea.matei@traficmedia.ro.


