Controlul TollRo presupune o schimbare față de verificarea tradițională a rovinietei, deoarece agentul trebuie să poată verifica informații privind norma de poluare a vehiculului, greutatea, dacă s-a făcut plata, care a fost traseul urmat și categoria tarifară.
Legea prevede două modalități principale de control. Prima este controlul după oprirea vehiculului, prin terminale de interogare, care poate fi realizat de personalul CNAIR la punctele de frontieră, de inspectorii ISCTR, precum și de polițiștii rutieri și polițiștii de frontieră în condițiile prevăzute de lege. A doua modalitate este controlul automat, prin sisteme de camere video amplasate pe rețeaua de drumuri naționale. Legea prevede că acest control automat se realizează pe întreg domeniul SETRE România, prin mijloace automate care fac parte din STRR.
Potrivit CNAIR, sistemul de camere va utiliza peste 300 de locații fixe și 50 de sisteme mobile.
Este important de precizat că nu este vorba despre o simplă verificare a existenței unui tarif, ca în sistemul tradițional al rovinietei. Sistemul trebuie să coreleze identificarea vehiculului cu informațiile necesare stabilirii obligației de plată TollRo.
„În cazul în care un utilizator consideră că TollRo a fost calculat sau aplicat eronat, acesta beneficiază de procedurile legale de contestare”, se menționează într-un răspuns CNAIR pentru revista Tranzit. CNAIRva gestiona soluționarea conteștațiilor prin structurile juridice proprii, în funcție de natura și volumul cazurilor.
Legea creează un mecanism special pentru identificarea și notificarea utilizatorilor care nu au achitat corespunzător TollRo. În cazul în care se constată neplata, utilizatorul are obligația de a achita TollRo datorat. Dacă distanța parcursă poate fi stabilită, se calculează suma aferentă acesteia; dacă distanța nu poate fi stabilită, legea prevede achitarea unei taxe de 2.000 lei pentru TollRo datorat. În situația neachitării TollRo datorat, se va aplica sancțiunea contravențională.
Pentru utilizatori există și mecanisme de notificare, iar Ordinul nr. 590/2026 stabilește inclusiv modelul scrisorii de informare utilizate în cazul neplății constatate automat.
**Sursă foto: redacția Tranzit
Citește și:
