Patronatul transportatorilor ASTRA, împărtăşeşte încă o dată, neliniştea din rândul transportatorilor înainte de intrarea în vigoare a TollRo.
«Platforma este încă în mentenanță. La ora 00:00, mentenanța ar trebui să se încheie. Tot la ora 00:00, noul sistem ar trebui să devină operațional și obligatoriu. Între cele două momente: zero minute.
Pentru transportatorii rutieri, noaptea de 30 septembrie spre 1 octombrie se transformă astfel într-un veritabil „Revelion al transportatorilor”.
Numai că nimeni nu așteaptă artificii. Se așteaptă ca aplicația să pornească.», transmite ASTRA printr-un comunicat de presă.
23:59 – mentenanță. 00:00 – obligație
Potrivit calendarului anunțat, platforma web, aplicațiile mobile și celelalte componente ale sistemului se află în mentenanță pentru intrarea în producție în intervalul 29 septembrie, ora 00:00 – 1 octombrie, ora 00:00.
Exact la finalul acestui interval începe însă aplicarea TollRo.
Cu alte cuvinte, nu există o perioadă-tampon în care sistemul să poată fi utilizat în versiunea finală, în condiții reale, înainte ca obligația să producă efecte.
La 23:59, mentenanță. La 00:00, TollRo. La 00:01, transportatorul trebuie să fie deja în regulă.
Camioanele nu se opresc la miezul nopții. În timp ce sistemul informatic trece din mentenanță în producție, mii de camioane vor fi deja pe drum. Vor exista vehicule pe autostrăzi și drumuri naționale, camioane care intră sau ies din România, transporturi frigorifice, mărfuri cu termene de livrare și șoferi aflați în mijlocul curselor. Pentru ei, ora 00:00 nu este o simplă schimbare de dată într-un sistem informatic.
Este momentul în care se schimbă regulile în timpul cursei. Și atunci apare întrebarea pe care autoritățile trebuie să o lămurească fără echivoc: Ce face transportatorul la ora 00:01 dacă TollRo nu funcționează? Continuă cursa? Oprește camionul? Unde îl oprește dacă se află pe autostradă? Cum demonstrează că a încercat să utilizeze aplicația? Ce se întâmplă dacă aplicația pornește, dar nu înregistrează corect traseul? Ce se întâmplă dacă există probleme de autentificare, plată, GPS, conexiune sau comunicare cu serverele?
Și, mai ales: cine răspunde atunci când problema nu aparține transportatorului?
Un sistem obligatoriu trebuie să fie și funcțional. Transportatorului i se poate cere să aibă telefonul funcțional, conexiune la internet, date mobile și geolocalizarea activată. Dar există și elemente pe care transportatorul nu le controlează: serverele sistemului, infrastructura informatică centrală, eventualele erori ale aplicației, sincronizarea datelor sau alte defecțiuni tehnice.
De aceea, principiul ar trebui să fie simplu: transportatorul trebuie să răspundă pentru ceea ce poate controla, nu pentru defecțiunile sistemului pus la dispoziție de stat. Mai ales în primele ore ale unei platforme care trece direct din mentenanță în regim obligatoriu.
Ministrul Transporturilor: fără amenzi dacă platforma nu funcționează
Există și o declarație importantă în acest context. Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a declarat că, dacă platforma TollRo nu va fi operațională la 1 octombrie, nu va semna niciun ordin pentru amendarea transportatorilor.
Este o declarație relevantă. Pentru firmele care au camioane în trafic însă, esențiale sunt și regulile concrete aplicabile în teren. Ce înseamnă oficial că „platforma nu funcționează”? Înseamnă indisponibilitatea totală? Este inclusă situația în care aplicația pornește, dar nu permite autentificarea? Dar situația în care plata nu poate fi confirmată? Dar pierderea comunicării dintre aplicație și server?
La ora 00:01, șoferul are nevoie de o procedură clară, nu de interpretări. Adevăratul test începe după mentenanță
CNAIR a anunțat că TollRo este pregătit și că sistemul devine operațional de la 1 octombrie 2026, ora 00:00. Adevăratul test începe însă în momentul în care mentenanța dispare și sistemul este accesat simultan de utilizatori reali, cu vehicule reale și curse reale.
Un lucru este testarea. Altceva este exploatarea unui sistem național de taxare în condiții reale. Iar în această situație cele două momente sunt despărțite, practic, de câteva secunde.
„10, 9, 8…”
Așa ajungem la „Revelionul transportatorilor”.
În noaptea aceasta, numărătoarea inversă ar putea suna altfel:
23:59:50…
10… 9… 8…
3… 2… 1…
00:00 – TollRo!
Numai că, după miezul nopții, nu urmează șampania. Urmează autentificarea. Pornirea aplicației. Înregistrarea traseului. Plata. Și speranța că totul funcționează din primul minut.
Statul cere conformare. Trebuie să ofere și posibilitatea conformării. TollRo nu trebuie judecat doar prin prisma existenței unei noi taxe. Problema imediată este modul în care aceasta este pusă în aplicare.
Dacă statul stabilește că o obligație începe la 1 octombrie, ora 00:00, atunci sistemul necesar îndeplinirii acelei obligații trebuie să fie funcțional la 00:00.
Nu la 00:30. Nu după primul restart. Nu după primele sesizări. Nu „în cursul zilei”.
La 00:00. Astăzi este 30 septembrie. Aplicația este încă în mentenanță. Camioanele sunt deja pe drum. Iar ceasul merge. În noaptea aceasta, transportatorii nu așteaptă artificiile. Așteaptă ca mesajul „mentenanță” să dispară de pe ecran. La ora 00:00 începe TollRo.
Dar începe și cel mai important test al sistemului: poate statul să asigure, din primul minut, funcționarea obligației pe care tot statul o impune?


